Reabilitarea şi întreţinerea cu caracter permanent a suprafeţelor carosabile din cartierul Micro 16 vor fi concesionate printr-o licitaţie ce va fi organizată de Primăria municipiului. Data limită de depunere a ofertelor este 25 mai a.c., aceeaşi zi fiind prevăzută şi pentru deschiderea ofertelor. Valoarea estimată a lucrărilor este de 3.012.221,03 euro.
Potrivit primarului Iuliu Ilyes, concesionarea va fi făcută pentru o perioadă de 12 ani, aceasta fiind singura alternativă care permite reabilitarea integrală a cartierului, care a fost construit în anii 77-78, se întinde pe o suprafaţă de 45,76 hectare şi este unul dintre cartierele în care nu au fost efectuate lucrări de reparaţii majore până acum. Dacă s-ar fi recurs la iniţierea unei licitaţii pentru realizarea lucrărilor, Primăria Satu Mare nu ar fi putut asigura din buget costul acestora, estimat de edilul şef la circa 4 milioane euro. Prin concesionare, Primăria va achita lunar o sumă fixă prestabilită la încheierea contractului, cu menţiunea că dacă lucrările nu vor avea calitatea corespunzătoare, firma concesionară va avea obligaţia de-a le reface pe cheltuiala proprie. De asemenea, firmele care vor executa lucrări de utilităţi, vor încheia contracte cu concesionarul pentru refacerea carosabilului.
Planul de reabilitare integrală a cartierului Micro 16 prevede refacerea carosabilului de pe toate străzile şi aleile, refacerea trotuarelor şi a zonelor verzi, refacerea terasamentelor terenurilor de sport din curţile celor două şcoli, demolarea tuturor garajelor ilegale în vederea amenajării a aproximativ 3.500 locuri de parcare, din care jumătate vor fi nou înfiinţate. În planul de reabilitare este prevăzută şi amenajarea unei căi de acces pentru autoturisme, paralelă cu digul Someşului, care va porni de la intrarea în cartier dinspre podul Golescu şi va face legătura cu strada Gellert Sandor, la capătul cartierului.
Stela Tudor
No related posts.
















Nu se spune nimic despre momentul potential al inceperii lucrarilor?
de inceput se va incepe anul acesta, problema este daca vom mai trai pana la finalizarea lucrarilor. amin
4 milioane de euro din care trei sferturi se vor fura sau pierde inseamna fix pix la carterul ala. Nu cred in seriozitatea acestei conduceri din primaria orasului. Trebuie sa schimbam ceva acolo neaparat.
Pana nu trage Gyula toate sforile cu ungurii lui , fiti pe pace ca nu incepe nici o lucrare! Nu va amintiti ce bine a lucrat si la pod cu ungurii lui la fel va fi si in 16.
Sunt curios cate dintre garajele construite de catre politisti, vamesi, oameni cu pile prin primarie/prefectura vor fi declarate ILEGALE si vor si daramate!
Gyuszika care este partea ta din afacerea asta ,doar nu esti tu prostul targului la cate ai pana acuma ca sa scapi cu buzunarele ures.
Mult ii trebuie conducerii primariei sa ia masuri pentu inceperea lucrarilor de reabilitare in Micro 16.Cu banii cheltuiti(furati) de la groapa din centrul orasului aproape ca faceau lucrarile din Micro 16.Intradevar ar trebui sa dispara toate garajele dintre blocuri,sunt adevarate crescatorii de pasari,depozite de cereale,de alte marfuri de provenienta dubioasa,ateliere de reparat masini,etc.Cand am sa vin la Satu Mare peste cativa ani am sa trec si prin cartier sa vad daca Iuliu a facut ce a promis.Daca are sa mai fie primar.