Home » Locale » Peste opt ani de aşteptare pentru un titlu de proprietate

Peste opt ani de aşteptare pentru un titlu de proprietate

De peste opt ani, sătmăreanul Gheorghe Ardelean aşteaptă să-i fie eliberat un titlu de proprietate pentru un teren pe care îl deţine în localitatea Stâna. Prezent la audienţele organizate marţi de Instituţia Prefectului Satu Mare, bărbatul a semnalat din nou situaţia neplăcută cu care se confruntă din cauza nepăsării reprezentanţilor Primăriei Socond.
Potrivit celor relatate la audienţele de marţi, în urmă cu peste opt ani lui Gheorghe Ardelean i-a fost eliberat titlul de proprietate pentru 50 ari din suprafaţa de 4 hectare de teren pe care o deţine în Stâna. De atunci, toate demersurile făcute pentru a-i fi eliberat titlul de proprietate şi pentru restul suprafeţei au fost în zadar. Bărbatul a afirmat că reprezentanţii Primăriei Socond i-au cerut să aibă răbdare, dar Gheorghe Ardelean este de părere că în toţi aceşti ani problema lui ar fi putut fi rezolvată.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au luat legătura prin intermediul telefonului cu conducerea Primăriei Socond, iar răspunsul a fost de-a dreptul stupefiant: nu există topograf! Primarul comunei Socond a afirmat că va dispune de topograf doar în luna iunie, astfel că Gheorghe Ardelean va trebui să aştepte până atunci. Bărbatul s-a arătat deosebit de sceptic în privinţa termenului menţionat de primarul comunei Socond, şi a întrebat din nou de ce problema lui nu a fost rezolvată, totuşi, până acum.
Stela Tudor

No related posts.

comentarii inchise