Home » Locale » Sătmarul, primul loc pe ţară la donatorii de sânge

Sătmarul, primul loc pe ţară la donatorii de sânge

În primul trimestru al acestui an, 2.600 de sătmăreni s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge, cu 200 mai multe persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, aceştia au fost răsplătiţi cu şapte tichete de masă, un set de analize şi o zi liberă.

Criza de bani, o soluţie la criza de sânge
Nevoia de a pune ceva pe masă îi face pe sătmăreni să vină în număr tot mai mare să doneze sânge. Astfel, în primele trei luni ale acestui an, la Centrul de Transfuzii Sanguine, numărul donatorilor a crescut cu aproape 200 de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. “Pentru o donare de 450 de ml de sânge, persoana primeşte şapte tichete de masă, un set de analize şi o zi liberă”, ne-a declarat directorul Centrului, medicul Doina Crişan. În primul trimestru, cei 2.600 de sătmăreni prezenţi la Centru au donat 1.170 de litri de sânge.

Deficit de sânge
Dacă anul trecut donau zilnic, în medie, 30 de donatori, în 2010, numărul lor a ajuns în primul trimestru la o medie de aproape 70 de persoane pe zi. “În prezent, numărul donatorilor a scăzut uşor faţă de primul trimestru, înregistrându-se, în medie, 45 de donatori pe zi”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Sanguine, Doina Crişan. În prezent, centrul are un deficit de sânge, în special la grupele O negativ, B III negativ şi AB IV negativ, datorită hemoragiilor digestive, cazurilor de ciroze hepatice, intervenţii chirurgicale, cazuri oncologice, afecţiuni ginecologice şi accidente de circulaţie care au necesitat sânge.

Locul I pe ţară
Pentru activitatea din anul 2009, Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare deţine locul I pe ţară la numărul de prize recoltate în raport cu populaţia judeţului, respectiv 10.400 de prize (unităţi de sânge recoltate) ceea ce înseamnă peste 4.680 de litri de sânge într-un an. Pentru ca o persoană să doneze sânge trebuie să aibă 18 ani împliniţi, să fie sănătoasă, să nu aibă antecedente la boli precum hepatita, TBC, sifilis, boli neuropsihice, diabet insulino-dependent şi să aibă tensiunea arterială bună. Un donator fidel poate da sânge o dată la 70 de zile de la ultima donare.
Giorgiana Păduraru

No related posts.

comentarii inchise