Home » Archive for May 7th, 2010
Un senator urmărit şi ameninţat de SRI
Senatorul social-democrat Valer Marian a făcut ieri o declaraţie de presă în faţa sediului judeţean al Serviciului Român de Informaţii
Senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, a prezentat ieri, la ora 15.45, o declaraţie de presă în faţa sediului Direcţiei Judeţene Satu Mare a Serviciului Român de Informaţii cu următorul conţinut:
Naşul Coldea şi finul Soponar
În şedinţa de...
Prefectura, învinsă în justiţie de rău-platnici
Cu largul concurs al Consiliului Local Carei şi cu încălcarea Codului Fiscal, circa o sută de persoane şi-au câştigat în instanţă dreptul de a fi scutite de la plata unor penalităţi pentru neachitarea impozitului local
Circa o sută de persoane care nu şi-au plătit impozitele aferente către bugetul local al Careiului au fost scutite de la plata unor penalităţi. Este vorba despre proprietarii...
Satu Mare lipseşte din strategia de dezvoltare a turismului românesc
O parte din cei circa 15 operatori de turism sătmăreni care au participat ieri la dezbaterea cu tema “Turismul sătmărean în context naţional şi internaţional – brand turistic, proiecte de dezvoltare, promovare”, care a avut loc ieri la sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Satu Mare, s-au plâns că Primăria Satu Mare nu face nimic pentru promovarea turismului,...
Protestul transportatorilor a provocat nemulţumirea călătorilor
Acţiunea de protest declanşată ieri la amiază de transportatorii privaţi din judeţ, afiliaţi Federaţiei Operatorilor Români de Transport, nu a avut un ecou prea mare. Singurii care s-au declarat nemulţumiţi de întârzierea provocată de acest protest au fost călătorii. În intervalul 14.00 – 14.15, microbuzele care trebuiau să pornească în cursă au rămas în staţia de pe...
Asistenţii medicali au primit cadou sprijinul Consiliului Judeţean
Sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean s-a dovedit a fi neîncăpătoare ieri cu ocazia simpozionului organizat de filiala Satu Mare a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali.
La eveniment au mai participat subprefectul Pataki Csaba, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean,...
Olimpiada specială a persoanelor cu dizabilităţi
Proiectul denumit “Dezvoltarea pe scară largă a relaţiilor de colaborare dintre oraşele înfrăţite Nyíregyháza şi Satu Mare – PUNTE PESTE TIMP”, HURO/0801/120”, finanţat de Uniunea Europeană, a fost prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă de primarul Iuliu Ilyes. La întâlnirea cu ziariştii au participat şi reprezentanţii Primăriei Satu Mare care au eleborat proiectul,...
Elevii clujeni au luat marile premii la Festivalul de teatru Rotaract
La Teatrul de Nord Satu Mare s-a încheiat, joi seara, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Elevi Rotaract. După trei zile de spectacol maraton, în care au fost prezente 29 de trupe, din judeţele Cluj, Timiş, Bihor şi Satu Mare, competiţia s-a încheiat cu festivitatea de premiere, fiind prezent şi viitorul preşedinte Rotary, Bogdan Fărcaş.
În faţa unei săli pline elevii...
S-a deschis Târgul de Vacanţe
De astăzi şi până mâine aveţi ocazia să vizitaţi Târgul de Vacanţe şi Călătorii care se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor. Sunt prezente standuri ale unor ştranduri şi hoteluri din Ungaria, respectiv două agenţii de turism din Satu Mare.
A treia ediţie a Târgului de Vacanţe şi Călătorii a fost deschisă oficial ieri de la ora 12.00 de către directorul târgului,...
Zilele Culturale Germane, 20 de ani de mişcare
Zilele Culturale Germane, prima manifestare inclusă în programul ediţiei din acest an a Festivalului “Zilele Culturale Sătmărene”, au debutat ieri cu deschiderea oficială care a avut loc la Casa Şvabilor. La eveniment au participat prefectul Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, realizatorul emisiunii în limba...
Comisarul şef Constantin Taloş este noul adjunct al şefului IPJ Satu Mare
În urma concursului susţinut ieri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), comisarul şef Constantin Taloş a câştigat funcţia de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Potrivit unor surse din IPJ, comisarul Constantin Taloş a avut patru contracandidaţi. Este vorba de comisarul Mircea Roman, şeful Serviciului de Investigare...



