Home » Locale » Doi copii s-au intoxicat cu ciuperci

Doi copii s-au intoxicat cu ciuperci

Doi copii din Viile Satu Mare au fost transportaţi la sfârşitul săptămânii trecute la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, după ce au făcut toxiinfecţie alimentară în urma consumului de ciuperci. Din fericire, micii pacienţi au făcut forme uşoare de intoxicaţie, astfel că după ce au fost ţinuţi sub observaţie 24 de ore, până la dispariţia simptomatologiei, au fost lăsaţi să părăsească spitalul.
Pe de altă parte, în intervalul 28-31 mai, la UPU au solicitat asistenţa medicală un număr de 473 persoane, din care 140 au fost copii. Dintre acestea, şase persoane au ajuns la UPU in stare avansată de ebrietate, şase după ce au fost victime ale unor accidente rutiere, iar cinci după ce au fost agresate. Totodată, patru persoane s-au prezentat la UPU după ce au fost muşcate de câini, iar 11 – din care patru au fost copii, după ce au fost înţepate de căpuşe.
Stela Tudor

No related posts.

comentarii inchise