Home » Archive for June 1st, 2010
SIDA cailor, eradicată cu greu
De circa o lună de zile, în judeţul Satu Mare a fost demarată o amplă campanie de eradicare a anemiei infecţioase la cai denumită şi SIDA cailor. Au fost formate 9 comisii compuse din reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar – Veterinare, Poliţiei şi ai primăriilor, care în prima fază au făcut un recensământ al cailor bolnavi, după care au început să îi strângă şi să-i ducă...
Miting de amploare în faţa Prefecturii
Cele patru confederaţii sindicale reprezentative din judeţul nostru, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Blocul Naţional Sindical, împreună cu Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor, vor organiza mâine, între orele 12.00 şi 14.00, un amplu miting de protest în faţa Prefecturii Satu Mare, pe fondul nemulţumirilor legate de măsurile de austeritate...
Criză de antidiabetice în farmaciile sătmărene
Farmaciile din Satu Mare se confruntă cu o criză de antidiabetice. Persoanele care sunt dependente de insulină sau de comprimate antidiabetice care se administrează pe care orală sunt nevoite să bată oraşul în lung şi în lat pentru a-şi procura medicaţia prescrisă. Opiniile farmaciştilor referitoare la criza de antidiabetice diferă. Astfel, unii afirmă că se aşteaptă ca antidiabeticele...
Greva generală din învăţământ se stinge încet
Într-o singură zi, numărul cadrelor didactice aflate în grevă generală a scăzut cu 10 procente. Astfel, dacă luni procentul profesorilor care se aflau în grevă era de 75%, aproximativ acelaşi procent fiind şi la numărul şcolilor aflate în grevă, ieri doar 4.550 de profesori s-au aflat în grevă, adică aproximativ 65% din cei 7.000 existenţi. De asemenea, tot cu 10 procente a scăzut...
Calitatea Bacalaureatului din acest an este îndoielnică
La sediul PNL Satu Mare s-a desfăşurat ieri de la ora 13.00 o conferinţă de presă pe tema învăţământului, a grevelor din acest sistem şi a bacalaureatului. Conferinţa de presă a fost susţinută de către fostul inspector şcolar adjunct, Vlaicu Popescu, alături de alţi profesori de la instituţii de învăţământ din Carei, Negreşti Oaş şi Micula, membri ai partidului. Vlaicu...
Ziua copilului, sărbătorită sub umbrele
În ciuda ploii, sute de copii au participat ieri, de Ziua internaţională a copilului, la manifestările organizate special pentru ei de autorităţile locale în Grădina Romei, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi la Teatrul de Nord.
Distracţie şi ploaie în Grădina Romei
În ciuda ploii, ieri dimineaţă, pe scena din Grădina Romei au avut loc o serie de jocuri şi concursuri între grădiniţe,...
Înscrieri la maratonul Caritas
Cea de-a IV-a ediţie a maratonului de binefacere organizat de Caritas Satu Mare va avea loc în data de 5 iunie. În acest an, suma strânsă cu ajutorul maratonului va fi destinată celor 442 de copii aflaţi în dificultate care frecventează centrele de zi ale Organizaţiei Caritas Satu Mare. Cei care doresc să participe la maraton sunt invitaţi să contribuie cu o taxă de participare. Pentru...
Donaţie de carte pentru mediul rural
Poşta Română a lansat campania “O carte deschide o lume nouă!”, prin care îşi propune să participe la îmbogăţirea fondului de carte a şcolilor din mediul rural. În cadrul acestui demers, Poşta Română face o invitaţie salariaţilor şi clienţilor săi, persoane fizice sau juridice, de a participa la o donaţie de carte pentru biblioteci ale unor şcoli din mediul rural. Cei care...
Preselecţie pentru Miss Piranda
Organizaţia municipală Satu Mare a Partidei Romilor organizează o preselecţie pentru concursul Miss Piranda. Potrivit preşedintelui Partidei Romilor Satu Mare, Vadasz Zoltan, în condiţiile în care se vor înscrie cel puţin şapte sau opt concurente, concursul va fi organizat în luna iunie. “Intenţionăm să organizăm concursul Miss Piranda pe două categorii de vârstă. Căutăm tinere...



