Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare au efectuat controale la zece comercianţi de flori din judeţ. În urma controalelor, au fost descoperite nereguli privind afişarea preţurilor, denumirea produsului, marca produsului, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul CJPC Satu Mare, Valentin Breban. În altă ordine de idei, începând cu 21 iunie 2010 a intrat în vigoare OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede limitarea comisionului de rambursare anticipată la maximum 1% şi posibilitatea ca beneficiarul să renunţe la contract în termen de 14 zile calendaristice, fără a invoca motive.
Directorul Breban a declarat că, de la începutul acestei luni, dintre cele 45 de reclamaţii adresate Protecţiei Consumatorului, 24 sunt îndreptate împotriva băncilor. “Reclamaţiile privesc o clauză abuzivă, cum este comisionul de risc. Cele 24 de procese verbale întocmite au fost trimise către instanţă, care va hotărî asupra naturii acestei clauze”, a declarat Breban.
Datorită numărului alarmant de reclamaţii îndreptate împotriva băncilor la nivel naţional, pe 21 iunie 2010 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede limitarea comisionului de rambursare anticipată la maximum 1% şi posibilitatea ca beneficiarul să renunţe la contract în termen de 14 zile calendaristice, fără a invoca motive. Astfel, va fi limitat comisionul de rambursare anticipată la 1% din valoarea creditului, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an şi la 0,5% dacă această perioadă este mai mică de un an.
Un alt beneficiu constă în faptul că modalitatea de comunicare către consumatori a informaţiilor pre-contractuale se face prin intermediul unui formular standardizat, astfel încât persoanele care doresc să obţină un credit să poată compara mult mai uşor ofertele diferitelor bănci. De asemenea, consumatorul de credite poate să se retragă dintr-un contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la semnarea acestuia.
Numărul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru: comision de administrare credit, comision de rambursare anticipată după caz, comision de penalizare pentru întârzierea la plată şi comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Prevederile noului act normativ se aplică atât contractelor noi cât şi celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora.
Giorgiana Păduraru
No related posts.
















MULTUMIM GAZETA DE NORD VEST PENTRU PREZENTARE SI POSIBILITATEA DE A FI CITITA PE NET. FELICITARI!