Home » Archive for July 4th, 2010
O spioană în hotelul parlamentarilor
Senatorul Valer Marian a sesizat Comisia parlamentară de supraveghere a activităţii SRI cu privire la săvârşirea unor activităţi de poliţie politică împotriva sa
Săptămâna trecută, în data de 29 iunie, senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, a depus o sesizare la Comisia parlamentară de supraveghere a activităţii SRI, prin care solicită verificarea unor aspecte care se circumscriu...
Promovabilitate de 69,62% la BAC
Acesta este cel mai mic procent de promovabilitate din ultimii ani în judeţul Satu Mare
Rata de promovabilitate la examenul de Bacalaureat în judeţul Satu Mare este, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 69,62%, fiind înregistrată cea mai scăzută rată din ultimii ani. În total, 1.023 de elevi din cei 3.371 prezenţi nu au luat note de trecere.
În urma corectării lucrărilor la...
Ştrandurile din judeţ, luate cu asalt în week-end
Cerul senin şi temperaturile caniculare de ieri i-au scos pe sătmăreni din casele lor. Aceştia au luat cu asalt ştrandurile din Carei, Tăşnad şi Acâş, care au fost arhipline. De asemenea, mii de sătmăreni s-au îndreptat înspre numeroasele ştranduri din Ungaria, respectiv cele de la Vasarosnameny, Nyiregyhaza sau Debrecen.
Bazine arhipline la Carei
La ştrandul din Carei au fost prezente...
Ministrul Elena Udrea vizitează judeţul Satu Mare
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, se va afla azi şi mâine într-o vizită de lucru în judeţul Satu Mare. Potrivit programului comunicat, ministrul Udrea va sosi în această după-amiază, la ora 16.00, la sediul Primăriei Negreşti Oaş, unde se va semna contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Orăşenesc. Programul va continua cu vizitarea Muzeului...
Muzică de promenadă în parcul central
Fanfarele reunite din Petreşti şi Beltiug au susţinut sâmbătă primul recital din cadrul Festivalului Fanfarelor
Sătmărenii care au trecut sâmbătă după amiaza prin parcul central din municipiu au avut parte de o surpriză deosebit de plăcută. Timp de o oră şi jumătate, fanfarele reunite din Petreşti şi Beltiug, dirijate de Mircea Câcu, au susţinut un concert cu muzică de promenadă....
Rata şomajului, în scădere
Rata şomajului a scăzut cu 0,1%, la sfârşitul lunii iunie fiind înregistrată o rată de 6% şi un număr total de şomeri de 9.365. Potrivit datelor statistice oferite de către directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare, Veronica Variu, la data de 30 iunie 2010 s-a înregistrat o rată a şomajului de 6% la o populaţie activă de 155.500 de locuitori....
Acte de identitate pentru romii din Agriş
Reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare s-au deplasat la sfârşitul săptămânii trecute în comuna Agriş în vederea punerii în legalitate a cetăţenilor care nu deţin acte de identitate. Acţiunea a fost organizată deoarece în data de 18 iulie în comună vor fi organizate alegeri pentru desemnarea membrilor Consiliului Local. Cu această...
Număr mic de căsătorii şi divorţuri în luna iunie
Numărul căsătoriilor înregistrate în luna iunie a.c., la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Satu Mare, a fost mult mai mic faţă de luna anterioară. Astfel, luna trecută au fost înregistrate 58 certificate de căsătorie, faţă de 91 înregistrate în luna mai. Spre deosebire de căsătorii, numărul naşterilor a fost mai mare în luna iunie faţă de luna mai, fiind înregistrate...
Criza a tăiat şi pofta de câştiguri a sătmărenilor
Chiar dacă potul din această săptămână de la Loto 6 din 49 este de 4,2 milioane de euro, sătmărenii nu s-au arătat foarte interesaţi de şansa unui câştig, astfel că nu au vizitat mai mult decât în duminicile obişnuite agenţiile loto. În agenţiile din Satu Mare erau ieri doar câte doi-trei jucători, variantele simple fiind cel mai des jucate.
În agenţiile loto din municipiul...
Femeile, majoritare în Sătmar
Populaţia municipiului Satu Mare este în scădere. Potrivit statisticilor, la 1 ianuarie 2010 erau 112.143 de locuitori, faţă de 112.705 anul trecut, respectiv cu 562 mai puţini faţă de anul trecut. Ca pondere, majoritatea este deţinută de femei.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Satu Mare, cea mai mare pondere o deţin femeile, cu 6.435 mai multe...



