Liderii regionali ai Partidului Conservator şi-au dat întâlnire ieri la Satu Mare. Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele PC, Maria Grapini, care a venit însoţită de preşedintele Organizaţiei de Femei a PC, Lia Ardelean, respectiv de liderii judeţeni ai PC din zona de nord-vest a ţării, printre care Bihor – Traian Bodea, Arad – Mircea Purcaru, Maramureş – Dorel Iacob, Sălaj – Augustin Precup şi Satu Mare – Viorel Pop. Această acţiune face parte dintr-o serie de întâlniri zonale care au drept scop dezvoltarea filialelor în teritoriu. Conservatorii au anunţat, prin Maria Grapini, că au ambiţii mari. Printre acestea se numără obţinerea unui procent de peste 10% la alegerile locale de peste doi ani. Liderul conservatorilor nu a precizat exact care este acel procent care să depăşească bariera de 10%, dar s-a declarat convins că PC poate reuşi prin reînnoirea partidului. Deziderat la care, în opinia sa, se poate ajunge prin atragerea de oameni care nu au mai făcut politică, dar care sunt deosebit de performanţi în domeniile lor de activitate. Vicepreşedintele PC a declarat la Satu Mare că munca de reconstrucţie trebuie să înceapă din filialele judeţene şi că un punct important în agenda conservatorilor va trebui să fie îmbunătăţirea comunicării. Potrivit liderului PC, intenţia este ca formaţiunea politică întemeiată de Dan Voiculescu să participe singură la alegerile locale şi chiar şi la cele parlamentare din anul 2012. Optimismul reprezentanţilor PC se bazează pe faptul că românii au cu adevărat nevoie de o alternativă reală la actuala clasă politică. Ceea ce poate reprezenta PC, consideră Maria Grapini. Aceasta a mai atacat în termeni duri actualul Guvern Boc, acuzându-l de incompetenţă. |














