Majoritatea sătmărenilor care s-au înscris în audienţă la reprezentanţii Avocatului Poporului, care au avut loc ieri la Satu Mare, au reclamat probleme legate de fond funciar, dar şi probleme edilitare sau de altă natură. Înainte de începerea audienţelor, pe listă s-au înscris circa 20 de sătmăreni, dar până la sfârşit numărul celor care au primit consiliere a depăşit 30.
Instituţia Avocatul Poporului din Oradea a fost prezentă ieri, pentru a doua oară în acest an, la Satu Mare prin doi reprezentanţi, şi anume Alina Olah-Avram şi Mia Daniela Pantiş, ocazie cu care au ţinut audienţe la care s-au înscris 20 de sătmăreni, însă până la finele acestora numărul celor consiliaţi a ajuns la 30. Majoritatea problemelor ridicate de sătmărenii prezenţi la audienţe au fost legate de fond funciar, dar au fost şi persoane care au reclamat decizii ale justiţiei sau chestiuni edilitare.
Spre exemplu, o sătmăreancă a reclamat faptul că a moştenit de la părinţii săi peste o sută de hectare de teren dar acum nimeni nu vrea să i le restituie. “Am fost în audienţă şi la Prefectură, dar mi s-a spus că ei nu mă pot ajuta şi trebuie să mă adresez în instanţă şi să-mi iau avocat. Eu nu am bani de avocat şi sper că Avocatul Poporului mă va ajuta”, ne-a spus sătmăreanca.
Însă nu toate petiţiile pot fi soluţionate. “Din păcate, nu toate petiţiile depuse la noi pot fi soluţionate. Spre exemplu, dacă obiectul reclamaţiei se află în proces de judecare sau a fost dată deja o sentinţă, noi nu mai putem face nimic. Putem soluţiona doar acele petiţii care încă nu au fost în instanţă”, ne-a declarat Alina Olah-Avram. Aceasta a mai declarat că, în luna august, instituţia pe care o reprezintă nu va fi prezentă din nou la Satu Mare, urmând ca audienţele să fie reluate în luna septembrie.
Florin Dura
|