Directorul DJAOV, Ioan Sabău, susţine că operaţiunile de export au crescut cu 50%, iar contrabanda cu ţigări a scăzut cu 20% în prima jumătate a acestui an

Potrivit raportului de activitate pe primul semestru al acestui an al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Satu Mare, prezentat de directorul instituţiei, Ioan Sabău, în cadrul şedinţei Consiliului Prefectural care a avut loc ieri, acţiunile de export au crescut cu circa 50%, iar contrabanda a scăzut cu aproximativ 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Cu aceeaşi ocazie, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Dan Maier, a făcut o prezentare a activităţii instituţiei pe care o conduce, din care reiese că numărul dosarelor penale întocmite pentru evaziune fiscală s-a dublat faţă de anul precedent.
Operaţiuni vamale în creştere
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în primele şase luni ale acestui an numărul operaţiunilor vamale făcute de DJAOV Satu Mare a crescut de la 1.512, anul trecut, la 2.853 în prezent. Astfel, numărul operaţiunilor vamale de export a crescut de la 670 anul trecut la 1.111 anul acesta, în timp ce a celor de import au scăzut de la 936 anul trecut la 744 în acest an. “Se poate spune că au crescut exporturile în special în ţări precum cele din spaţiul ex-sovietic, Mexic, China, Turcia şi Israel. Se exportă, în special, mobilă şi piese auto şi se importă materie primă”, a precizat directorul DJAOV, Ioan Săbău.
În ceea ce priveşte încasările vamale, faţă de perioada analizată a anului trecut, acestea au crescut în acest an cu 50%, de la 18,4 milioane anul trecut la 27,6 milioane în acest an. Cele mai mari încasări au fost cele din TVA – 23,8 milioane de lei, urmate de accize – 2,25 de milioane de lei şi taxe vamale – 1,45 de milioane de lei.
Potrivit bilanţului, în primele şase luni ale acestui an a scăzut şi contrabanda cu ţigări. Dacă în primul semestru al anului trecut lucrătorii DJAOV au confiscat peste 500.000 de ţigări de contrabandă, în aceeaşi perioadă a anului 2010 numărul pachetelor de ţigări confiscate a fost de 350.000. “Explicaţia scăderii contrabandei cu ţigări poate fi explicată şi de faptul că Duty-Free-urile din Vama Halmeu nu mai vând ţigări, dar şi datorită înăspririi controalelor la frontieră şi în trafic”, a mai spus Ioan Sabău. De asemenea, au mai fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 73.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 777.000 de lei.
Număr dublu de sesizări penale la Finanţe
La rândul său, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare, Dan Maier, a precizat că în primele şase luni ale acestui an numărul sesizărilor penale pentru evaziune fiscală s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada analizată au fost întocmite un număr de 47 de sesizări penale pentru evaziune fiscală faţă de cele 21 întocmite anul trecut. În ceea ce priveşte sumele de evaziune fiscală pentru care s-au întocmit sesizările penale, în valoare totală de 17,38 de milioane de lei, acestea s-au triplat faţă de anul precedent, când, în perioada analizată, erau de doar 5 milioane de lei. În schimb, valoarea amenzilor aplicate în primul semestru al acestui an s-a înjumătăţit faţă de primul semestru al anului 2009. Dacă anul trecut valoarea amenzilor depăşea suma de 345,3 milioane de lei, anul acesta au fost aplicate amenzi în valoare totală de 158 de milioane de lei.
Făcând referire la sumele colectate de DGFP la bugetul de stat, Dan Maier a precizat că, faţă de primele şase luni ale anului precedent, valoarea acestora a scăzut cu 3,39%. Astfel, dacă anul trecut, până la data de 30 iunie au fost colectate sume în valoare de 449,4 milioane de lei, până în prezent valoarea sumelor colectate a fost de doar 434,2 milioane de lei. În ceea ce priveşte arieratele, faţă de începutul acestui an, acestea au scăzut de la 214,1 milioane de lei, la data de 1 ianuarie, la 190,3 milioane de lei la 30 iunie. Tot în primele şase luni ale acestui an au solicitat suspendarea activităţii 3.417 firme din judeţ, cu 1.511 (79,28%) mai multe faţă de prima jumătate a anului trecut când solicitaseră suspendarea activităţii 1906 agenţi economici.
Florin Dura
No related posts.




comentarii inchise