Home » Locale » Deţinuţii sunt obligaţi să pună mâna pe carte

Deţinuţii sunt obligaţi să pună mâna pe carte

Potrivit unor modificări legislative, persoanele private de libertate sunt obligate să frecventeze învăţământul de stat obligatoriu

Ioan Iuga
Deţinuţii din Penitenciarul Satu Mare nu sunt afectaţi de criza economică. Cu toate că norma de hrană a fost diminuată cu aproape un leu, caloric s-a păstrat. Totodată, numărul sancţiunilor disciplinare s-a redus cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit bilanţului pe primul semestru al Penitenciarului Satu Mare, prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul instituţiei, Ioan Iuga. Pe de altă parte, directorul Iuga a prezentat principalele modificări legislative la Legea 275/2006 privind executarea pedepselor. Astfel, şcoala devine obligatorie după gratii, iar angajaţii din Penitenciar care ajută deţinuţii la introducerea de bunuri interzise riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani, maxim la care se aplică un spor de până la 2 ani.

Mai disciplinaţi
În prezent, în Penitenciarul Satu Mare sunt încarceraţi 456 de deţinuţi. Dintre aceştia, de la începutul anului au fost recompensaţi cu permisiunea de ieşire din penitenciar 29 de deţinuţi, dintre care 14 deţinuţi pentru 24 de ore, iar 15 deţinuţi mai mult de 24 de ore. Comisia pentru acordarea recompenselor a acordat recompense cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită pentru 344 persoane, cu suplimentarea dreptului la pachet – 64 persoane, cu suplimentarea dreptului la vizită la 116 şi cu ridicarea sancţiunii disciplinare la 27 deţinuţi.
Comisia de disciplină pentru persoanele private de libertate a fost sesizată pentru 115 rapoarte de incident. Numărul sancţiunilor disciplinare aplicate persoanelor private de libertate a fost de 73, cu 50% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind clasate 38 dosare de cercetare disciplinară.
În cursul primului semestru al acestui an s-au înregistrat 105 persoane private de libertate nou intrate şi au fost transferate şi primite prin transfer 672 persoane private de libertate. De la începutul anului s-au înregistrat cinci persoane private de libertate care au intrat în refuz de hrană, şase persoane care au comis autoagresiuni şi au ingerat obiecte şi 13 agresiuni între persoanele private de libertate.

Norma de hrană a scăzut cu aproape 1 leu
Valoarea normei de hrană a deţinuţilor a fost diminuată cu aproape un leu. “Valoarea normei de hrană pentru fiecare deţinut a ajuns în luna iunie la 3,63 faţă de 4,74 cât era înregistrată în luna ianuarie, însă calitativ nu s-a schimbat”, susţine directorul Penitenciarului, Ioan Iuga. Consumul zilnic şi stocurile de alimente se realizează în continuare din două surse principale: de pe piaţă (de la diferiţi agenţi economici, pentru unele produse) şi din gospodăria agrozootehnică, pentru majoritatea produselor vegetale şi în totalitate pentru produsele de origine animală.

53 de deţinuţi s-au bucurat de vizite intime
În aceeaşi perioadă, au fost acordate 2.438 de vizite, s-au primit 1.015 pachete de la familie, 3.158 de scrisori şi s-au acordat 897 de telefoane.
Pe de altă parte, 53 de deţinuţi au beneficiat de vizite intime, 50 cu durată de 2 ore şi trei cu durată de 48 de ore. De la chioşcul din incinta Penitenciarului, deţinuţii au efectuat cumpărături în valoare de 124.369,36 lei.
Astfel, în cursul semestrului I au fost încheiate trei contracte de prestări servicii cu persoane private de libertate. Situaţia efectivelor de persoane private de libertate folosite la muncă în semestrul I se prezintă astfel: 39.84% persoane private de libertate folosite la muncă, dintre care 18.5% la muncă cu plată. Din prestările servicii ale celor 571 de deţinuţi s-au realizat venituri de 208.000 de lei, ceea ce reprezintă un venit mediu pe deţinut de 152,66 lei.

Şcoală obligatorie în puşcărie
Persoanele private de libertate sunt obligate să frecventeze învăţământul de stat obligatoriu, potrivit modificării legislative privind executarea pedepselor. Totodată, persoanele condamnate care muncesc nu mai beneficiază de o singură zi de odihnă pe săptămână, ci de 2 zile consecutive pe săptămână pentru odihnă. În ceea ce priveşte veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată, acestea se repartizează astfel: 40% din acestea revin persoanei condamnate, în loc de 25% iniţial, şi 60% din venit revin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în loc de 75%, cât era iniţial.
Giorgiana Păduraru

No related posts.

comentarii inchise