Home » Locale » Personal insuficient, misiuni dublate la jandarmi

Personal insuficient, misiuni dublate la jandarmi

Deşi se confruntă cu un deficit de personal, numărul misiunilor executate de jandarmii sătmăreni a crescut în medie cu 50% în acest an

Conferinta IJJ
Jandarmii sătmăreni au fost ieri la ceas de bilanţ. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Satu Mare spune că anul acesta numărul misiunilor de menţinere a ordinii publice a crescut cu aproape 40%, iar cele de asigurare a ordinii cu peste 70%. Pe lângă date statistice, la bilanţ s-au prezentat şi câteva noutăţi legislative. La întâlnirea cu presa au participat prim-adjunctul inspectorului şef al IJJ Satu Mare, colonelul Dorel Gheţea, adjunctul inspectorului şef, colonelul Radu Leucuţa şi purtătorul de cuvânt al instituţiei militare, locotenentul Camelia Lucuţ.

În primul semestru al acestui an, jandarmii sătmăreni au organizat şi executat peste 2.700 misiuni, cu 850 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit bilanţului făcut public ieri, 1.066 din cele 2.700 de misiuni au avut ca obiect menţinerea ordinii publice, 900 misiuni de asigurare a ordinii publice, respectiv 175 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii. Astfel, misiunile de menţinere a ordinii publice au crescut anul acesta, în comparaţie cu anul trecut, cu un procent de 36%, iar misiunile de asigurare a ordinii publice au crescut cu 653, adică cu 72%. Totodată, anul acesta jandarmii au fost nevoiţi să pună în aplicare aproape 470 de mandate de aducere, cu 185 mai multe ca anul trecut. “Analizând numărul misiunilor în semestrul I din 2010, rezultă o creştere de 30% în general, iar acesta se datorează în mare parte misiunilor executate în cooperare cu Poliţia. Au fost constatate 39 infracţiuni cu 44 făptuitori, raportat la cele 81 de misiuni cu 76 făptuitori înregistrate în semestrul I al anului trecut. Cu Poliţia au fost constatate un număr de 57 de infracţiuni cu 61 făptuitori, faţă de 5 infracţiuni cu 5 făptuitori în perioada similară a anului trecut. Au fost aplicate 430 de avertismente scrise şi 2.980 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 798.770 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 9.245 lei. Dacă analizăm pe zile, zilnic am avut o medie de aproximativ 15 misiuni, faţă de 10 anul trecut. De asemenea, au fost constatate zilnic o medie de aproximativ 18 contravenţii, faţă de 12 în semestrul I 2009. Zilnic au fost folosiţi în medie 74 jandarmi, faţă de 49 în aceeaşi perioadă a anului precedent”, a declarat colonelul Dorel Gheţea. În ceea ce priveşte noutăţile legislative, jandarmii sătmăreni au anunţat că vor trece la aplicarea modificării apărute la Legea 61 din 1991, care spune că între orele 13.00 şi 14.00 este interzisă tulburarea liniştii publice. Amenzile în cazul încălcării legii se cifrează între 500 şi 1.500 lei. Pe de altă parte, deşi bilanţul este unul pozitiv, jandarmii se confruntă în continuare cu o lipsă de personal, organigrama fiind ocupată doar în proporţie de 80%. Conducerea speră că absolvenţii de Academie care vin anul acesta la IJJ vor mai acoperi din lipsurile de personal.
Lorena Georgi

No related posts.

comentarii inchise