Din cauza reducerii cu 20% a cheltuielilor, Direcţia pentru Protecţia Copilului nu mai poate plasa copii în asistenţă maternală, deşi numărul abandonurilor în judeţ s-a dublat faţă de anul trecut
Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare a ajuns în imposibilitatea de a mai plasa în asistenţă maternală copii abandonaţi prin spitale din cauza faptului că bugetul instituţiei a fost redus cu 20%. Asta în condiţiile în care numărul copiilor abandonaţi sau a celor supuşi unor rele tratamente din partea părinţilor s-a dublat faţă de anul trecut. Una dintre variante ar putea fi ca un asistent maternal să ia doi sau mai mulţi copii, însă directorul DGASPC, Adrian Marc, are şi un plan de rezervă, care constă în determinarea autorităţilor locale de a găsi măsuri prin care să reducă abandonul copiilor. În acest fel s-ar face economii însemnate la bugetul instituţiei. În schimb, unii asistenţi maternali părăsesc sistemul, nemulţumiţi de salariile pe care le primesc care, de asemenea, au fost reduse cu 25%.
Peste 450 de copii în asistenţă maternală
Potrivit datelor furnizate de directorul DGASPC Satu Mare, Adrian Marc, în prezent, în judeţul Satu Mare sunt peste 450 de copii asistaţi maternal din care 97 sunt copii cu vârste până la 3 ani. Aceştia sunt îngrijiţi de un număr de 259 de asistenţi maternali. “Din numărul total de asistenţi maternali, 145 au în îngrijire câte doi copii, în timp ce 20 au în îngrijire trei sau mai mulţi copii”, ne-a declarat Adrian Marc.
Anual, pentru cei 450 de copii asistaţi maternal, DGASPC cheltuieşte peste 500.000 de lei, ce reprezintă circa o pătrime din bugetul instituţiei. “Lunar, pentru un copil asistat instituţia noastră cheltuieşte 1.500 de lei, aici intrând salariul asistenţilor maternali şi indemnizaţiile de hrană şi de creştere a copilului. Reducerea cu 20% a bugetului instituţiei afectează din plin acest sistem. Degeaba am redus cheltuieli de lumină şi de telefoane sau de combustibil, pentru că acestea sunt mici. Cum asistenţa maternală ia o treime din bugetul instituţiei, aici ar trebui să facem cele mai mari reduceri. Am făcut un plan de cheltuieli pe acest an şi sper să nu afecteze foarte mult sistemul. Oricum, cert este că nu mai putem lua copii abandonaţi pe care să-i plasăm, pe cheltuiala noastră, în asistenţă maternală pentru că nu mai avem bani”, a mai spus Adrian Marc.
Peste 30 de copii abandonaţi în acest an
Situaţia este cu atât mai grea cu cât, faţă de anul trecut, numărul copiilor abandonaţi s-a dublat. “Numărul copiilor care au nevoie de asistenţă maternală este în continuă creştere. Spre exemplu, în tot anul trecut am avut 30 de cazuri de copii abandonaţi sau luaţi din cadrul familiilor pentru neglijenţă şi rele tratamente, care au fost plasaţi în asistenţă maternală. Anul acesta, până la finele lunii iunie, numărul acestora a fost de 31. Deci, în doar o jumătate de an am avut tot atâtea cazuri ca şi tot anul trecut. Din cele 31 de cazuri, 12 copii au fost abandonaţi în spitale, un număr de 15 copii au fost luaţi din familii din cauza neglijării sau a relelor tratamente aplicate de părinţi, aceştia fiind plasaţi în asistenţă maternală, în timp ce patru copii au fost reintegraţi în familie”, a mai spus Adrian Marc.
Chiar dacă numărul de cazuri sociale este în creştere, în momentul de faţă nu se doreşte extinderea reţelei de asistenţi maternali. Cu atât mai mult cu cât practic aceste posturi sunt blocate. “Vreau să menţin un echilibru financiar pentru că altfel se ajunge la un blocaj. Trebuie să recunosc că persoanele care au ajuns în grija unui asistent maternal au mai multe perspective de viaţă, ceea ce mă duce la ideea că sistemul este foarte bun. Problema este că nu ne mai permitem. Nu putem angaja alţi asistenţi“, a declarat Adrian Marc.
13 asistenţi maternali au părăsit sistemul în acest an
Mai mult, în cursul acestui an, un număr de 13 asistenţi maternali au părăsit sistemul şi este posibil ca după reducerea salariilor cu 25% numărul acestora să crească până la finele acestui an. “Marea majoritate a asistenţilor maternali care au plecat şi-au găsit alte servicii mai bune sau au ajuns la pragul pensionării. Este posibil ca numărul acestora să crească în perioada următoare, deşi încă nu avem semnale concrete în acest sens”, a mai adăugat directorul DGASPC Satu Mare.
Asistenţii maternali sunt nemulţumiţi atât de salariile pe care le au, precum şi de indemnizaţia de hrană şi de creştere a copilului. “Înainte am avut un salariu de 950 de lei, iar acum, după ce mi l-au redus cu 25% am mai rămas în mână cu 712 lei. Cu salariul acesta nu se poate trăi. Plus că indemnizaţia de hrană pentru copilul asistat nu depăşeşte 500 de lei pe lună. În momentul de faţă nu am o altă alternativă, dar cum mi se iveşte una mai bună am să plec din sistem. Nu spun că directorul de la Protecţia Copilului este de vină, dar cu aceşti bani nu se mai poate continua”, ne-a declarat un asistent maternal care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Prevenirea abandonului, o alternativă
Directorul DGASPC Satu Mare, Adrian Marc, ne-a declarat că numărul abandonurilor copiilor ar putea fi scăzut dacă autorităţile locale s-ar implica mai mult. “Fiecare comunitate locală ar trebui să ştie dacă sunt cazuri cu pericol de abandon de copii. Dacă s-ar acţiona din faza incipientă, după părerea mea, s-ar reduce substanţial numărul abandonurilor în spitale. Vom lua legătura cu cu asistenţii sociali din fiecare localitate şi le voi propune ca în cel mai scurt timp să întocmească liste cu persoanele cu risc de a-şi abandona copiii. Dacă avem aceste persoane în vizor, putem să acţionăm mai mult pe prevenire. Comunităţile locale vor trebui să le susţină reintegrarea în societate“, a conchis Adrian Marc.
Acesta a mai adăugat că în momentul de faţă există un astfel de proiect. “Într-o primă fază, vom acţiona în două comune din judeţ şi dacă proiectul va da roade, îl vom extinde şi în alte comune. Cheltuielile pentru prevenirea abandonului copiilor sunt mult mai mici faţă de cele necesare pentru întreţinerea copiilor în asistenţă maternală. Aici s-ar putea face mari economii”, a mai spus directorul DGASPC.
Florin Dura
No related posts.





comentarii inchise