Raport din Parlament

Senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, a prezentat ieri în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată “Prăbuşirea României şi umilirea românilor”. Reproducem integral conţinutul declaraţiei.
Regimul Băsescu – Boc se află la ceas de bilanţ şi, ca atare, considerăm că este util să prezentăm opiniei publice principalele sale „realizări”. Pentru acest an a fost anunţat un deficit bugetar în jur de 7%, după ce la adoptarea bugetului de stat a fost estimat la 5,9%. Inflaţia se apropie de 8%, după ce la adoptarea bugetului fusese estimată la 3,5%. Creşterea economică a trecut pe minus (-1,7 -1,9%), după ce Guvernul Boc anunţase o creştere de 1,3%. Datoria externă a României a trecut de 87 de miliarde de euro, în condiţiile unui PIB estimat de 120 miliarde euro, rezultând o îndatorare de peste 4000 euro pe cap de locuitor. Numărul şomerilor se apropie de 800.000, estimându-se o rată a şomajului de 8,5% la sfârşitul anului. Evaziunea fiscală este estimată la 40 de miliarde de euro. Investiţiile străine sunt aproape nule, iar majoritatea IMM-urilor sunt pe butuci. În agricultură s-a înregistrat performanţa necultivării a 3 milioane de hectare teren arabil, ceea ce înseamnă o pierdere de cel puţin 9 milioane tone de cereale în acest an. Gradul de absorbţie a fondurilor europene este de numai 12,7%, ceea ce înseamnă că România a accesat doar o optime din fondurile alocate de Uniunea Europeană. Piaţa imobiliară s-a blocat, iar programul „Prima Casa” a fost un eşec, prin acesta vânzându-se 20 000 de locuinţe, din care numai 500 au fost locuinţe noi, celelalte 19 500 fiind locuinţe vechi. Educaţia a rămas în continuare subfinanţată, iar în acest an au fost înregistrate cele mai slabe rezultate ale elevilor la examenele de bacalaureat şi ale profesorilor la examenele de titularizare. Subfinanţată a rămas şi sănătatea naţională, iar cazul de la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti, soldat cu moartea a 5 bebeluşi şi rănirea gravă a altor şase, a dus România la periferia lumii civilizate. Cercetarea a fost uitată cu desăvârşire, iar turismul a ieşit în evidenţă doar prin noul brand de ţară, care a fost achiziţionat la un preţ de un milion de euro, deşi putea fi cumpărat de pe internet de 4000 de ori mai ieftin, respectiv cu doar 250 de euro.
Regimul Băsescu – Boc s-a distins şi prin umilirea şi antagonizarea tuturor categoriilor socio- profesionale. Funcţionarii publici şi ceilalţi angajaţi bugetari au fost umiliţi prin tăierea salariilor cu 25%. Pensionarii au fost umiliţi prin legiferarea reducerii pensiilor cu 15%, care a fost însă declarată neconstituţională, iar ulterior prin intenţia anunţată de impozitare a pensiilor cu 16%. Militarii şi poliţiştii pensionari au fost umiliţi nu numai prin reducerea pensiilor, ci şi prin obligarea lor de a-şi căuta acte justificative în vederea recalculării pensiilor la unităţile în care au activat. Tinerii sunt umiliţi prin neasigurarea de locuri de muncă şi prin lipsa oricărei perspective. Agricultorii au fost umiliţi prin neacordarea de subvenţii în acest an. Profesorii au fost umiliţi prin terfelirea frecventă de către preşedintele Traian Băsescu a rolului lor educativ şi a importanţei muncii prestate. Medicii au fost umiliţi prin contestarea profesionalismului lor în diagnosticare de către şeful statului şi prin îndemnul prezidenţial de a pleca din ţară. Oamenii de creaţie (scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, jurnalişti, ş.a.) au fost umiliţi atât prin majorarea CAS pentru drepturi de autor în această perioadă de criză, cât şi prin obligarea lor de a depune declaraţii în acest sens la trei instituţii diferite ( casa de pensii, casa de sănătate şi agenţia de şomaj). Jurnaliştii au fost umiliţi nu numai prin creşterea CAS ci şi prin decretarea presei de către CSAT drept risc pentru securitatea naţională.
Regimul Băsescu – Boc a reuşit să compromită şi instituţiile fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept. Parlamentul şi Guvernul au ajuns la o cotă de neîncredere fără precedent în perioada postcomunistă , 85% dintre români declarând că nu au încredere în aceste instituţii potrivit unui recent sondaj. Preşedinţia României a devenit o instituţie izolată datorită stilului autoritarist şi distructiv de conducere al actualului şef al statului. Justiţia este demonizată, presa este sabotată, societatea civilă este ignorată şi marginalizată, iar la instituţiile de ordine publică se constată o disoluţie a autorităţii comparabilă cu cea din perioada 1998-1999. Instituţiile publice deconcentrate au fost mai politizate ca niciodată în perioada postdecembristă de către principalul partid de guvernământ (PDL), care a recurs din plin la practici bolşevice sau clientelare, cel mai ilustrativ în acest sens fiind cazul unui fost ospătar numit director la Electrica Transilvania Nord, care a declarat ziariştilor că trebuie să întrebe la Bucureşti câţi waţi are un kilowat.
Regimul Băsescu – Boc a dus România şi într-o stare de izolare internaţională şi de recrudescenţă conflictuală cu unele state vecine. Nici un şef de stat sau de guvern din lumea occidentală nu a vizitat România în acest an, iar preşedintele Traian Băsescu nu a fost invitat în nicio capitală importantă , exceptând summiturile Uniunii Europene, unde este evitat de majoritatea şefilor de stat sau de guverne. Camarazii săi politici de gintă latină, populari şi populişti, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi premierul Italiei, Silvio Berlusconi, au umilit România în faţa Europei prin noile politici aplicate faţă de romii emigraţi din ţara noastră. România a adoptat o atitudine de pasivitate umilă faţă de puseurile naţionalist-autonomiste ale noului guvern de la Budapesta, nici Preşedinţia, nici Guvernul şi nici Ministerul de Externe neavând nicio reacţie oficială faţă de Legea dublei cetăţenii adoptată în această vară de Parlamentul Ungariei. Relaţiile cu Rusia şi cu Ucraina au ajuns iar într-un stadiu conflictual ridicat, cu ameninţări mocnite şi de la Moscova şi de la Kiev. Preşedintele Băsescu n-a reuşit să îmbunătăţească măcar soarta românilor din Serbia, deşi s-a tot lăudat cu prietenia sa cu omologul său sârb Boris Tadjici.
Prăbuşirea României şi umilirea românilor pot fi oprite doar prin debarcarea regimului Băsescu-Boc.
Senator Valer Marian
No related posts.




singurul care are tupeul sa spuna lucrurilor pe nume ! cel putin din cate am observat eu.
gresit, mai exista unul, care de ani grei le tot zice cu tupe, dar nu sunt urechi care sa le auda, din pacate.