Vicepreşedintele PDL Satu Mare, Ioan Nistor, şicanează de aproape trei ani o familie pentru că nu a vrut să-i vândă apartamentul şi cei câţiva metri pătraţi de teren deţinuţi lângă imobilul în care şi liderul democrat-liberal deţine un spaţiu comercial
Lăudându-se cu pilele şi banii săi, vicepreşedintele PDL Satu Mare, Ioan Nistor, a ajuns să terorizeze o familie pentru simplul motiv că nu a vrut să-i vândă lui apartamentul. De asemenea, cei câţiva metri pătraţi de teren cumpăraţi legal de familia Szilagyi în curtea imobilului situat pe strada Gabriel Georgescu nr.43 constituie un alt motiv al şicanărilor omului de afaceri. Faptul că şicanările continue i-au provocat Marianei Szilagyi un preinfarct nu l-a impresionat prea mult pe democrat-liberalul ce deţine un spaţiu comercial în imobilul respectiv. De aproximativ doi ani, Nistor îi hărţuieşte pe membrii familiei Szilagyi cu numeroase reclamaţii, procese şi plângeri penale, lăudându-se cu banii săi şi cu cunoştinţele sale în Primărie, Poliţie şi Justiţie. Partea hazlie o constituie faptul că spaţiul comercial este ipotecat, iar banca a interzis modificarea, închirierea sau vânzarea acestuia.
Cu apartamentul şi terenul cumpărat, apoi întăbulat
În anul 2000, soţii Gheorghe şi Mariana Szilagyi au primit repartiţie de la Primăria municipiului Satu Mare pentru un apartament situat pe strada Gabriel Georgescu nr.43/3. În anul 2006, familia Szilagyi a cumpărat apartamentul cu preţul de 11.719 lei, pe care apoi l-a şi întăbulat. De asemenea, în anul 2005 a cumpărat şi o suprafaţă de 24 mp, iar în 2007 o altă suprafaţă de 47 mp. Ambele parcele au fost întăbulate la Cartea Funciară. Potrivit schiţei întocmite de Primăria Satu Mare, cele două parcele sunt situate în partea dreaptă a imobilului.
În imobilul în care familia Szilagyi îşi are apartamentul, omul de afaceri democrat-liberal Ioan Nistor deţine un spaţiu comercial la parter. De asemenea, în partea cealaltă există un alt apartament, deţinut de un alt sătmărean. Intrarea în curtea imobilului se face pe partea dreaptă, unde este instalată şi o poartă. În curtea interioară mai există încă două apartamente ocupate de alte familii.
Preinfarct din cauza şicanărilor
Calvarul familiei Szilagyi a început în anul 2007, când a început să refacă izolaţia imobilului în partea ocupată de apartamentul lor. Imediat, omul de afaceri Ioan Nistor a început să facă scandal, susţinând că îi este distrus peretele. Acesta a şi depus o reclamaţie în acest sens la Primăria municipiului Satu Mare. Echipa de control sosită la faţa locului a concluzionat că peretele nu aparţine spaţiului comercial deţinut de vicepreşedintele PDL Satu Mare. Spaţiul comercial în cauză este ipotecat, iar banca a interzis modificarea, închirierea sau vânzarea acestuia.
În anul următor, când a început să renoveze spaţiul comercial aflat în paragină, omul de afaceri şi-a bătut joc de familia Szilagyi, basculând un morman de nisip în faţa intrării lor, precum şi pe un strat de flori întreţinut de aceasta. Familia Szilagyi a sesizat Poliţia Comunitară. În loc să verifice aspectele sesizate de reclamanţi, poliţiştii comunitari au început să asculte indicaţiile lui Nistor, pregătindu-se să-i sancţioneze tocmai pe cei care i-au chemat în ajutor. Văzând că este înjurată de Nistor chiar sub ochii poliţiştilor comunitari, care nu aveau de gând să ia vreo măsură împotriva lui Nistor, Mariana Szilagyi a făcut preinfarct şi s-a prăbuşit în faţa casei.
Amendă la ordinul lui Nistor
Băiatul Marianei, Ionuţ Szilagyi, l-a întrebat pe Nistor de ce vrea să o bage în mormânt pe mama sa. Speriat că tânărul a făcut câţiva paşi în direcţia sa, Nistor a alertat Poliţia. Pe când au venit mascaţii să-l apere cică pe liderul democrat-liberal, Szilagyi Mariana era dusă cu salvarea la Spitalul Judeţean. Fără să cerceteze prea mult ce s-a întâmplat de fapt, poliţiştii i-au aplicat o amendă de 200 de lei lui Ionuţ Szilagyi pentru provocare de scandal, după cum a cerut Nistor.
Amenda poliţiştilor a fost anulată în instanţă. Între timp, Nistor şi-a scos certificat medico-legal care atestă că ar fi avut nişte zgârieturi pe spate, dar a căror vindecare nu necesită nicio zi de îngrijiri medicale. Înarmat cu acest certificat medico-legal, Nistor a înaintat o plângere penală la Poliţie împotriva membrilor familiei Szilagyi, susţinând că a fost agresat de aceştia, inclusiv de femeia dusă de salvare. Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus neînceperea urmăririi penale a celor trei reclamaţi. În schimb, Ionuţ Szilagyi a primit o amendă administrativă. Pentru a arăta că nu e de glumit cu el, Nistor a atacat decizia Parchetului. Instanţa a decis ca dosarul să fie restituit Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Niciun membru al familiei Szilagyi nu a mai fost citat la Parchet pentru a da declaraţii în acest dosar.
Încăpăţânare pentru terenul altuia
Continuând războiul cu familia Szilagyi, Nistor s-a opus ca aceştia să iasă din indiviziune pe cale amiabilă. Omul de afaceri democrat-liberal şi încă doi vecini s-au opus ca familia să-şi delimiteze terenul pe care l-au cumpărat cu acte-n regulă de la Primărie. Ignorând faptul că acolo nu a existat niciodată o poartă, Nistor susţine că prin îngrădirea terenului respectiv i se blochează accesul la intrarea din spate a spaţiului comercial. Lovit de amnezie, omul de afaceri a uitat că intrarea s-a făcut întotdeauna pe partea cealaltă a imobilului. Întrucât nu a reuşit să iasă din indiviziune pe cale amiabilă, familia Szilagyi a decis să realizeze acest lucru pe calea instanţei. Până atunci, ca şi soluţie de compromis, în timpul zilei permite accesul vecinilor peste terenul lor, ţinând poarta deschisă. Singurul care se încăpăţânează să utilizeze poarta este omul de afaceri Ioan Nistor. Pentru a deranja familia Szilagyi, acesta a trimis şoferii înainte de ora 6.00 dimineaţa să claxoneze în faţa porţii.
Nistor respinge acuzaţiile
Omul de afaceri Ioan Nistor neagă acuzaţiile aduse de familia Szilagyi. “Nu am tracasat familia Szilagyi. Sunt nişte oameni turbulenţi, care au pus mână ilegal pe o suprafaţă de teren, blocând accesul celorlalţi proprietari în curte. Am avut chiar un conflict cu ei, fiind necesar să intervină mascaţii pentru a mă apăra de băiatul lor, căci poliţiştii comunitari n-au mai făcut faţă. Au pus o poartă, blocându-mi calea de acces spre magazie. Înainte, intrarea a fost blocată cu o maşină veche. Oricum, în aceste zile Primăria Satu Mare va decide în privinţa legalităţii instalării acestei porţi, precum şi a legalităţii cumpărării acelei suprafeţe de teren. Din cauza lor, spaţiul meu comercial este blocat de circa cinci ani”, ne-a declarat Ioan Nistor.
Ameninţări şi injurii
După ce a încercat să cumpere apartamentele din imobil şi din curte pe bani mărunţi, fiind refuzat de proprietari, omul de afaceri democrat-liberal a depus cerere la Primăria Satu Mare pentru a cumpăra întreaga curte. Deşi aceasta măsoară 903 mp, inculzând aici şi suprafaţa cumpărată de familia Szilagyi, Nistor a depus cerere pentru o suprafaţă de 927 mp. De asemenea, a deschis două procese împotriva familiei Szilagyi, acuzând-o că îi blochează accesul la spaţiul său.
În timpul discuţiilor pe care le-a avut cu familia Szilagyi, Nistor i-a ameninţat de mai multe ori că le va veni de hac. Omul de afaceri s-a lăudat că pe lângă bani, în calitate de membru de vază al PDL Satu Mare, dispune de suficiente pile în Primărie, Poliţie şi Justiţie pentru a-i lăsa fără terenul cumpărat legal. De asemenea, Nistor nu scapă niciun prilej de a le adresa injurii membrilor familiei Szilagyi, făcându-le astfel viaţa un calvar. Iar miza acestui comportament greu de catalogat o constituie ambiţia nemăsurată a unui om de afaceri şi politician în acelaşi timp de a-şi atinge scopurile, călcând peste lege şi bun-simţ.
Szasz Lorand
No related posts.





Asa se intampla.Sunt politisti care amendeaza oamneni fara nici o baza legala sau vreun temei bine clarificat.Se aplica amenzi si sunt trecute articole de lege care nu au nimic comun cu presupusa fapta savarsita de cel amendat.Cat de curand am sa dau cateva exemple.In schimb sunt oameni care fac scandaluri si nu sunt amendati ca au rude nu stiu pe unde.
domnilor,este f grav.Pe 18 august ,fiind in tara,ca in fiecare vara,veneam de la baie cu baiatul meu de 12 ani.In ciuperceni,coloana de masini,toata lumea mergea incet cu 50 km/h,fiind radar,,am vazut in oglinda stanga un Range >Rover alb care depasea fara probleme tot.La iesirea din localitate,acceasi masina ma depasit,a intrat in fata mea si a franat brusc.Dupa mai bine de 1 milion de km in toata Europa fara accident,am avut reactia asteptata si am franat la timp,copilul speriinduse.Am urmarit masina pana in SM,unde l-am rugat pe f tanarul sofer sa traga pe dreapta,la care iubita lui di el m-au amenintat cu un anumit Domn TANTAS.Sincer,nu stiu cine e Tantas,poate cel care a omaorat oamenii in acel renumit accident?Este de neimaginat ce se intampla in SM.Oare acel Domn Tantas stie ca se foloseste numele lui amenitand pe altii?Mentionez ca nu sant “capsunar”sant de 22 de ani in Austria.Germania.Nr de masina de la Range Roverul alb care ma amenintat cu Tantas sant B-98LLK,iar ale mele,nu sant secret,sant L-PAULI1.Poate totusi o reactie de la Domnul TANTAS?
Acest individ numit NistoR a fost si este un mare derbedeu si un escroc de mana intai Ca sa poate face damblaua in voie s-a inscris in partid; culmea este ca a fost ales in fruntea partdului.Daca asa escroci ajung in varf sa nu ne mai mire nimic de ce se intample.POLITIA la noi nu exista pt.cei cu partid.RUSINE