Când a afirmat că remanierile “se fac, nu se discută”, lucru pe care Emil Boc nu l-a scos, cu certitudine, din propriul cap, ne-a fost livrată o altă minciună. Pentru că, iată, remanierea pe care, naivi, românii o aşteptaseră ca pe o mană cerească toată vara, a fost discutată îndelung şi în toate felurile. În final, premierul nostru a izbutit încă o dată să acopere bubele de pe faţa proastei guvernări, cu un fond de ten gros, de calitate îndoielnică. Este de-a dreptul grotesc ceea ce s-a întâmplat miercuri. Românii care au aşteptat cu sufletul la gură să se întâmple ceva înspre mai bine pentru viaţa lor au înghiţit din nou în sec regretând că şi-au pierdut ziua la televizor ca să afle din nou tot că remanierea “se face”. Dar şi să constate că lui Emil Boc până şi remanierile îi sunt bâlbâite. Un premier cu sânge în vene îşi poate asuma oricând consideră necesar o evaluare critică a prestaţiei echipei sale guvernamentale. Mai mult, aş spune că evaluarea s-ar cuveni să fie permanentă şi nicidecum sugerată sau, şi mai grav, recomandată ultimativ şi cu dată precisă de şeful statului, deprins cu depăşirea prerogativelor sale constituţionale.

Emil Boc putea să facă evaluarea activităţii guvernului şi a fiecărui ministru în parte fără să se ascundă după tufişul punctelor de vedere ale parlamentarilor PDL. Aceştia l-au criticat şi i-au cerut să plece în amintire, de mânuţă cu toţi miniştrii săi. La vot macazul s-a schimbat tocmai pentru că nu parlamentarii partidului de guvernământ au în asemenea cazuri ultimul cuvânt. Acesta îi revine, cu putere de decizie, celui care, în sfidarea Constituţiei şi a tuturor, este şi şef de stat şi lider de partid stat. Motiv pentru care, rostind cu siguranţă rugăciuni în gând, mai toţi miniştrii, în frunte cu Emil Boc, au privit zi şi noapte, până în ultima clipă, cu îngrijorare spre Palatul Cotroceni cufundat într-o profundă şi absurdă tăcere.
Mă declarasem convins că nu vom asista la niciun soi de remaniere a Guvernului Boc. Cu puţină supărare, aş putea susţine că ea nici n-a avut loc. Sau, altfel spus, schimbarea miniştrilor este doar o formă fără fond gândită spre a-i linişti pe parlamentarii PDL care şi-au permis să se considere, în naivitatea lor, că sunt mai importanţi decât sunt. Mult mai grav pentru români este faptul că la nivelul viziunii şi acţiunii guvernamentale nu s-a petrecut nimic relevant. Pentru că nici în PDL nu s-a schimbat deocamdată nimic. Dansul săbiilor va continua cu consecinţe nefaste căci, din păcate, acum şi aici, lozinca “pleacă ai noştri, vin ai noştri” nu are darul să-i liniştească decât pe naivi şi pe cei care încă mai cred în poveşti cu Albă ca Zăpada.
Voicu D. Rusu

No related posts.