Comparativ cu anul trecut
Numărul intervenţiilor la care au fost solicitaţi pompierii sătmăreni este în scădere. Aceasta ar fi situaţia statistică din primele opt luni ale anului, potrivit bilanţului transmis ieri de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş“ al judeţului Satu Mare.
„Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul intervenţiilor a scăzut cu 10% de la 1.505 la 1.354, iar numărul incendiilor a scăzut cu 36,5 % de la 145 la 92. În această perioadă au fost salvate bunuri în valoare de 12.414.700 lei, iar valoarea pagubelor se ridică la suma de 1.367.360 lei. În cadrul intervenţiilor, paramedicii S.M.U.R.D. au asistat 1.076 de persoane din care 966 adulţi şi 110 copii” spune şeful ISU, colonelul Iulian Burz. Acesta a mai declarat că pompierii au avut de trecut prin multe situaţii grele la care au răspuns cât se poate de bine. Un exemplu ar fi accidentul rutier de la începutul acestui an, petrecut la ieşirea din localitatea Vama. Intervenţia a fost atât de complexă încât a necesitat participarea a două subunităţi ale Inspectoratului, respectiv cea din Negreşti Oaş şi cea din municipiul Satu Mare. Ajunse la faţa locului, acestea au constatat că două autoturisme se ciocniseră frontal, având ca urmare încarcerarea a patru persoane, iar motorul unui autoturism luase foc. S-a trecut la stingerea incendiului şi la extragerea victimelor cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. După scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate, acestea au fost preluate de către echipajul S.M.U.R.D. şi de către ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Negreşti Oaş. În urma accidentului cele două autoturisme au fost avariate în proporţie de 65% şi au fost rănite 5 persoane. Acesta a fost un alt caz în care pompierii şi-au demonstrat priceperea şi abnegaţia. Soarta a făcut ca aceşti oameni să poată fi salvaţi, însă nu întotdeauna se întâmplă aşa. Accidentul rutier din luna august, anul curent, care s-a petrecut între localităţile Crucişor şi Iegherişte este un exemplu de caz în care nu s-a mai putut face nimic. A fost doar o misiune foarte grea de descarcerare care a necesitat un timp îndelungat pentru a extrage victima decedată”, a mai spus şeful pompierilor sătmăreni.
Lorena Georgi
No related posts.




comentarii inchise