Home » Politic » Crin Antonescu: Varianta Iohannis-premier rămâne în picioare

Crin Antonescu: Varianta Iohannis-premier rămâne în picioare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a adeclarat, luni, că varianta Klaus Iohannis ca premier în fruntea unui Guvern de criză “rămâne în picioare” în opinia sa, precizând că partidul nu a luat o deciziei în acest sens şi că nu ştie în acest moment dacă primarul Sibiului ar accepta o nouă ofertă. Întrebat, după şedinţa BPC, dacă la discuţia de luni cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei va merge cu o propunere de premier, preşedintele PNL a infirmat această ipoteză. “Nu. Deocamdată, noi avem de parcurs un calendar de discuţii. Primul element important este, cred, acela de a stabili un set de măsuri imediate şi urgente pe care Guvernul respectiv, dacă vom ajunge acolo, le are de luat.Noi am discutat mult astăzi, de fapt cea mai mare parte a şedinţei BPC a fost dedicată acestui subiect. Intenţiile noastre se îndreaptă şi vom propune în primul rând să reparăm cele mai grave lucruri pe care le-a făcut din punct de vedere economic Guvernul Boc, revenirea TVA la 19% şi chiar scăderea sa la produsele de bază şi construcţii la 5%, revenirea salariilor bugetarilor acolo unde au fost, cu abrogarea imediată şi cer încă o dată Guvernului abrogarea impozitului minim, impozitului forfetar”, a spus Antonescu.

No related posts.

comentarii inchise