Home » Archive for January 27th, 2012

Deţinuţii mănâncă mai bine decât preşcolarii şi pensionarii

Copiii din grădiniţele cu program prelungit, unde, de regulă, se serveşte şi masa, nu primesc niciun leu de la autorităţi la capitolul alimentaţie, în timp ce deţinuţii se hrănesc cu bucate alese, trei mese pe zi gratuit. Mâncarea este săţioasă, trebuind să conţină cel puţin 2.855 de calorii, conform normativelor. Alţi 12.690 de pensionari cu pensii minime trebuie să se descurce... 

Simulare de acces la Unitatea de Primiri Urgenţe

La Spitalul Judeţean de Urgenţă, la noua Unitate de Primiri Urgenţe, care va fi inaugurată duminică, 5 februarie, s-a desfăşurat ieri un exerciţiu de lucru privind accesul ambulanţelor, scoaterea pacienţilor din ambulanţe şi ducerea lor în unitate, simulare necesară încheierii unui protocol de acces. La simulare au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi... 

A patra zi de grevă la Electrolux

Greva generală de la Electrolux continuă, ajungând ieri la cea de a patra zi. Preşedintele Sindicatului “Samus”, Sorin Faur, a precizat că muncitorii sunt hotărâţi şi uniţi să nu se întoarcă la lucru până ce doleanţele lor nu vor fi rezolvate. “Prin această grevă generală, angajaţii de la Electrolux demonstrează că merg pentru drepturile lor până la capăt. Până la... 

Concert extraordinar cu studenţi dirijori din Dusseldorf

La Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare a avut loc, joi seară, un concert grandios realizat în colaborare cu Universitatea de Muzică din Dusseldorf, din clasa de dirijori a renumitului pianist, dirijor şi profesor Rudiger Bohn. În faţa unei săli pline, opt studenţi au condus magistral orchestra Filarmonicii din Satu Mare. Concertul a debutat cu opera Suita “Arlesiana” nr. 2 de Bizet,... 

Acceleratul Bucureşti-Satu Mare a întârziat aproape o oră

Din cauza viscolului, circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord se desfăşoară cu dificultate, astfel încât trenurile au înregistrat întârzieri la intrare şi la plecare în/din staţia Bucureşti Nord. Acceleratul care circulă pe relaţia Bucureşti-Satu Mare a ajuns ieri dimineaţă cu o întârziere de 50 de minute, ajungând în Gara Satu Mare la ora 10,10, în loc... 

Două tinere accidentate pe trecerea de pietoni la Carei

Agenţii de circulaţie din Carei şi Tăşnad au fost solicitaţi, joi, să intervină în cazul a două accidente soldate cu accidentarea a trei persoane. Primul eveniment rutier a avut loc în municipiul Carei, unde Alexandra K., în vârstă de 20 de ani, din Moftinu Mic, în timp ce se afla angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecere de pietoni, a fost accidentată de un şofer,... 

Trei sute de profesori sătmăreni instruiţi să-şi dezvolte competenţele profesionale

La Asociaţia Consult Scolari Satu Mare a avut loc, ieri, o conferinţă cu ocazia închiderii proiectului transfrontalier “Competenţe profesionale europene pentru toţi profesorii – EPROCOM”, implementat de Asociaţia Consult Scolari din Satu Mare şi Universitatea din Nyireghyhaza. Proiectul a fost prezentat de managerul de proiect Mirela Iank din partea Asociaţiei Consult Scolari şi... 

PP-DD adună semnături pentru demiterea preşedintelui Băsescu

Preşedintele Organizaţiei judeţene Satu Mare a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Dorin Pop, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi preşedintele organizaţiei municipale, Petrică Ardelean, precum şi alţi vicepreşedinţi, că de câteva zile organizaţia politică adună semnături de la sătmăreni în vederea demiterii preşedintelui. Până... 

Se-ngroaşă rândurile protestatarilor

Dacă la prima acţiune de protest organizată joi de Cartel Alfa la Satu Mare au participat, în mare măsură, doar membrii sindicatelor afiliate acestei confederaţii sindicale şi câţiva sătmăreni simpli, la cea organizată ieri s-au alăturat şi pensionarii şi sindicalişti din cadrul filialei Satu Mare a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), astfel că pe platoul... 

Simpozion de mare ţinută la Muzeul Judeţean

Manifestările dedicate aniversării a 160 de ani de la naşterea marelui patriot român Vasile Lucaciu au continuat ieri, începând cu ora 12.00, la Muzeul Judeţean Satu Mare. Simpozionul, intitulat “160 de ani de la naşterea marelui patriot dr. Vasile Lucaciu”, a fost organizat de către Consiliul Judeţean Satu Mare, Muzeul Judeţean Satu Mare, Colegiul Naţional “Doamna Stanca” şi... 

Pedelistul Dumitru Godîncă a mituit un investigator sub acoperire

Consilierul local PDL Dumitru Godîncă, reţinut joi de DNA pentru dare de mită şi tentativă la infracţiunea de contrabandă calificată, şi-a recunoscut faptele, procurorii anticorupţie hotărând să nu-l mai prezinte ieri instanţei de judecată pentru arestare. Acesta le-a relatat anchetatorilor că a pus la cale operaţiunea de contrabandă cu ţigări peste fâşie la propunerea unor... 

Partidul Popular Maghiar va avea candidaţi proprii la locale în Satu Mare

Înfiinţată în urmă cu o lună, filiala sătmăreană a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) intenţionează să pornească cu candidaţi proprii la alegerile locale din acest an. Potrivit celor declarate ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PPMT, Gnandt Zoltan, noul partid va desemna un candidat la Primăria Satu Mare... 

TSD cheamă tinerii sătmăreni la proteste

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Tineretului Social-Democrat (TSD), avocatul Ciprian Ardelean, a lansat ieri un apel către toţi tinerii sătmăreni care sunt nemulţumiţi de actuala guvernare să iasă în stradă şi să-şi susţină cauza într-un mod paşnic şi civilizat. De asemenea, liderul TSD Satu Mare a salutat decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea... 

Lacune portocalii şi în telefonie

În ultimele săptămâni, sătmărenii care folosesc serviciile unei companii de telefonie mobilă portocalie, şi nu sunt puţini în judeţ, au avut neplăcuta surpriză să constate că reţeaua nu mai face, pur şi simplu, faţă. Nu de puţine ori, atunci când doreau să efectueze un apel, sătmărenilor care folosesc această reţea nu le rămânea altceva decât să constate că reţeaua... 

Fraieriţi cu plăţile compensatorii

Frontieriştii disponibilizaţi au ajuns în pragul disperării. Când au fost trecuţi pe listele cu disponibilizaţi, foştii şefi Maxim şi Gim i-au consolat cu faptul că vor primi câteva salarii compensatorii. Când au vrut să protesteze faţă de criteriile dubioase pe baza cărora a fost selectat personalul disponibilizat, aceiaşi şefi, direct sau prin intermediari, le-au transmis că... 

Hillary Clinton va părăsi administraţia SUA după alegeri

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a sugerat că va părăsi administraţia Statelor Unite după alegerile prezidenţiale din noiembrie, indiferent cine va câştiga, relatează Washington Post, în ediţia electronică. “Ce putem face pentru a vă convinge să candidaţi la funcţia de vicepreşedinte?”, a întrebat-o pe Clinton un angajat al Departamentului de Stat, în cursul unei... 

Putin nu e îngrijorat de proteste

Premierul rus, Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale din 4 martie, a declarat că nu este îngrijorat de protestele recente în timpul cărora oamenii au cerut demisia sa. “Proteste? Ce proteste?”, a glumit el, când a fost întrebat dacă apreciază că demonstraţiile îi vor afecta şansele de succes. “Nu sunt îngrijorat. Mă gândesc la oameni, la oamenii simpli din Rusia”,... 

Cristian Preda: Soluţia fezabilă este premier independent cu guvern politic

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, că PDL “va face” mutarea politică semnificativă, el apreciind că “soluţia fezabilă” este cea a instalării unui premier independent cu guvern politic, susţinut de o majoritate “cât mai semnificativă”. Întrebat ce se va întâmpla dacă PDL nu va face o “mutare politică semnificativă”, aşa cum el a susţinut că... 

Ioan Oltean: Dacă într-o lună Guvernul nu găseşte soluţii la problemele oamenilor, atunci să plece

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că în situaţia în care Guvernul nu găseşte într-o lună soluţii la problemele oamenilor care au ieşit în stradă, atunci va trebui să plece. “Poate că furat de acordul tacit al populaţiei privind reformele a crezut că se poate continua la nesfârşit, că populaţia va... 

România negociază cu Banca Mondială un împrumut de un miliard de euro

România negociază cu Banca Mondială (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM. Guvernul negociază cu banca un acord preventiv de împrumut, care îi va permite să decidă mai târziu dacă va accesa sau nu fonduri, a spus Rantrua, într-un interviu pentru Bloomberg. Banca Mondială se va... 

Ritli Ladislau: Posturile din sănătate ar putea fi deblocate

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, afirmă că spitalele au deficit de personal, dar posturile din sănătate ar putea fi deblocate dacă va fi aprobat un proiect de OUG care să modifice Legea 283/2011, în sensul de a excepta sistemul sanitar de aceste prevederi. “Sunt foarte multe probleme privind numărul de personal la toate segmentele. A fost această legislaţie care a restricţionat... 

Ultimatum din interior

Contestat în stradă de două săptămâni şi de mult mai mult timp de Opoziţie, Guvernul Boc pare să aibă zilele numărate. După autismul de care au dat dovadă în primele zile ale protestelor liderii principalului partid de guvernare, tot mai mulţi încep acum să vorbească. Şi nu la adresa protestatarilor, pe care doar gerul şi viscolul i-a mai rărit din pieţe, ci la adresa propriilor... 

Meci foarte important pentru handbaliştii sătmăreni

Echipa de handbal CSM Satu Mare va susţine în această după-amiază un meci foarte important, programat de la ora 17:00 pe teren propriu în compania celor de la Poli Timişoara. Jucătorii antrenaţi de Ioan Palko şi Nicolae Istrate s-au pregătit intens în vederea acestei partide, iar în cazul unei victorii ar putea trece peste echipa timişoreană în clasament. Chiar dacă echipa noastră... 

Cupa Satu Mare“ la floretă, la a III-a ediţie

Municipiul Satu Mare va găzdui începând de astăzi până duminică mai multe competiţii sportive de handbal, scrimă, baschet şi fotbal. Sâmbătă, la sala de sport “Gheorghe Gyurkan” de la LPS şi la sala de scrimă „Alexandru Csipler” , va începe a III-a ediţie a „Cupei Satu Mare” la floretă fete cadeţi, întrecere internaţională organizată de Federaţia Română de Scrimă... 

Dorinţă de revanşă după înfrângerea de la Wasserburg

Serialul Arad-Satu Mare la baschet feminin își derulează în această seară episodul doi din 2012. După ce la Wasserburg , în Liga Europei Centrale Moraru & co au jucat murdar și cu implanturile de la Tîrgoviște, Ciocan și Givens s-au impus în fața CSM-ului cu 72-62 acum pare a fi venit momentul revanșei pentru fetele noastre. Din nou s-au dat asigurări din toate direcțiile...