Peste o sută de sătmăreni, în frunte cu liderii judeţeni ai PSD Satu Mare, s-au adunat ieri după-amiază, de la ora 15.00, pe platoul din faţa statuii Lupoaicei, pentru a sărbători demisia Guvernului Boc. Au fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, senatorul Valer Marian, prim-vicepreşedintele PSD Satu Mare, deputatul Gheorghe Ciocan, vicepreşedinţii PSD Mircea Govor, Nicolae Bura, Mircea Ardelean, Vasile Fernea, primari din judeţ, alături de sătmăreni de toate vârstele şi din toate categoriile sociale. Sătmărenii aveau steaguri şi pancarte pe care se putea citi “Ieşi afară, javră ordinară”, “Băsescu suspendat!”, “Anticipate, nu comasate!”, “Să trăim bine, Băsescu fără tine”, “Nu vă fie frică, şi Băsescu pică”, “Jos Băsescu!”. Un tânăr a purtat o marionetă cu chipul lui Traian Băsescu, iar un altul una cu Elena Udrea, pe care scria “Aici sunt banii noştri, în poşetă”, iar pe poşetă scria “LV de 12.000 de euro”.
Bătălia nu s-a terminat
După ce timp de câteva minute participanţii au scandat diverse lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului premier Emil Boc, a luat cuvântul preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, care a arătat că demisia Guvernului Boc este o mare victorie, dar nu înseamnă sfârşitul bătăliei.
“Sărbătorim astăzi căderea Guvernului Boc, cel mai neputincios, mai neştiutor, mai veros şi mai corupt guvern din istoria României, nu numai a României postdecembriste. Nici Ceuşescu, nici Dej şi nici Antonescu n-au avut guverne atât de slabe şi în acelaşi timp atât de corupte. Astăzi au fugit şoriceii Emil Boc, Elena Udrea, Traian Igaş, Sulfina Barbu şi alţii. Şobolanul se află încă la Palatul Cotroceni şi miroase tot mai urât acolo la căldură. Va trebui să-l transferăm într-un loc mai răcoros. Dacă de Ziua Îndrăgostiţilor l-am lăsat pe Băsescu fără drăgălaşa lui Elena şi fără drăgălaşul lui Emil, sper ca de Mărţişor să reuşim să lăsăm această ţară fără acest preşedinte caricatural şi satanist, care a făcut atât de mult rău României. Să strigăm deci: “Mărţişor fără dictator!”. Astăzi, am obţinut o mare victorie, dar bătălia nu s-a terminat. Lupta trebuie să continue atât în Capitală cât şi în toate oraşele şi localităţile ţării. Va trebui să cerem în zilele care urmează cât mai puternic demisia preşedintelui şi organizarea de alegeri anticipate, atât parlamentare cât şi prezidenţiale”, a declarat senatorul Marian.
Acesta le-a acordat un ultimatum de 48 de ore prefectului Radu Giurcă şi unor directori abuzivi de instituţii deconcentrate pentru a-şi da demisiile. “Va trebui să cerem şi plecarea uneltelor lor din teritoriu, respectiv a prefecţilor şi a directorilor abuzivi de instituţii deconcentrate. La Satu Mare, aştept să aleagă până joi. Dacă nu vor pleca, atunci vom organiza un mare miting şi vom prelua controlul asupra Pieţei 25 Octombrie, făcând notificare prealabilă în acest sens Primăriei deja de peste o săptămână, până în data de 29 februarie. Deci, aşteptăm 48 de ore ca prefectul judeţului, şeful Secţiei SRI Satu Mare, colonelul Coşarcă, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, comisarul portocaliu Paşcalău, adus de ministrul Igaş de la Arad, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Dan Maier, şi alţii care se simt cu musca pe căciulă să plece. E spre binele lor, e spre binele acestui judeţ”, a declarat senatorul Valer Marian.
Se pregăteşte un mare miting de protest
Manifestarea a continuat cu o serie de cântece interpretate de folkistul sătmărean Octavian Bud, printre care pot fi amintite “Sfârşitul nu-i aici”, “Doamne, ocroteşte-i pe români”, “Treceţi batalioane române Carpaţii”, “Unde-s banii ţării”, “Veniţi la Alba Iulia-n Ardeal”. În pauzele dintre cântece, protestatarii au scandat hotărât “Mărţişor fără dictator”, respectiv alte lozinci precum “Jos Băsescu”, “Ole, ole, ole, nici Băsescu nu mai e”, “Dacă vă pasă, nu staţi în casă”, “Ieşi afară, javră ordinară”, au fluierat şi huiduit actuala putere din România. De asemenea, în timp ce manifestanţii scandau “Jos Băsescu!”, tinerii au întins pe pământ cele două marionete întruchipându-i pe preşedintele Traian Băsescu şi pe ministrul Elena Udrea. Manifestarea a luat sfârşit după aproximativ o oră, folkistul Octavian Bud interpretând simbolic cântecul “Sfârşitul nu-i aici”. La final, senatorul Valer Marian a anunţat că probabil joi, după ce va reveni de la Bucureşti, va organiza un mare miting de protest împotriva actualului regim la Satu Mare.
Szasz Lorand
No related posts.























ca să vezi ce în temă sunt participanții și cât de bine știu pentru ce ies în stradă. Dovada clară a spiritului de turmă este banerul mare cu ,,anticipate nu comasate,, =))) clar nu? bine că nu le-au luat și cele cu Arafat =)) vai și-amar
aproape că-mi vine să râd, dacă nu ar fi penibil aș face-o. Care sătmăreni??? câțiva oameni, defapt câțiva PSD-iști, PNL nici nu a participat, vaiiiii de frustrați,…
FELICITARI PRESEDINTELUI BASESCU PENTRU NUMIREA NOULUI PRIM-MINISTRU .DEASEMENEA FELICITARI DOMNULUI UNGUREANU PENTRU NUMIREA UNOR TINERI VALOROSI IN ECHIPA SA .