Un angajat al Primăriei Săuca a constatat pe propria-i piele ce înseamnă să te pui cu organul legii, respectiv cu şeful de post din comună, agentul şef Gheorghe Komiati. Totul a început în octombrie 2011, când poliţistul Komiati a intrat în curtea lui Mircea Pop şi i-a furat un autoturism Dacia, care nu mai funcţiona. Păgubitul a depus plângere la Poliţia Tăşnad, lucru care l-a scos din sărite pe Komiati. După ce l-a ameninţat că îl va da afară din Primărie, în urmă cu două săptămâni şeful de post l-a amendat abuziv cu 2.000 de lei pe Mircea Pop pentru că ar fi transportat nişte lemne tăiate cică ilegal până în curtea unui vecin.
Amendat de dragul răzbunării
După ce a încercat fără succes să-l dea afară din Primăria Săuca, şeful de post Gheorghe Komiati a trecut la alte metode de şicanare împotriva localnicului din satul Cean care l-a reclamat pentru furtul unei Dacii vechi. Investigând de zor pe banii contribuabililor, a aflat că un vecin al lui Mircea Pop a tăiat în cursul anului trecut câţiva copaci de pe un teren aflat în proprietatea sa, iar acesta a transportat lemnele în curtea acestuia. Lemnele erau de fapt câteva sălcii, a căror grosime nu o depăşea pe cea a unei mâini. Autosesizându-se, în urmă cu două săptămâni agentul Komiati a început investigaţiile. În urma cercetărilor, l-a amendat pe proprietarul terenului şi al lemnelor cu 400 de lei, respectiv cu aceeaşi sumă pe un alt localnic din Cean, care a tăiat efectiv lemnele. Însă pe Mircea Pop, care a transportat lemnele până în curtea vecinului său, l-a amendat exemplar cu suma de 2.000 de lei. “M-a amendat cu suma asta mare pentru că are ciudă pe mine. E supărat că am refuzat şi refuz în continuare să-mi retrag plângerea pentru furtul maşinii. A văzut că nu m-a putut da afară de la Primăria Săuca, iar acum încearcă să-mi facă necazuri amendându-mă cu bani mulţi pentru tot felul de nimicuri”, ne-a declarat Mircea Pop. În urma plângerii depuse de acesta, agentul Komiati s-a ales cu dosar penal pentru furt, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Komiati nu renunţă la afaceri şi abuzuri
Timp de 18 ani în care a ocupat funcţia de şef al Postului de poliţie al comunei Săcăşeni, agentul şef Gheorghe Komiati a devenit un adevărat baron local. În primăvara anului trecut, Gazeta de Nord-Vest a relatat pe larg despre abuzurile şi averea imensă a poliţistului. Împreună cu soţia, Komiati a agonisit o avere impresionantă, constând în trei case în comuna Săcăşeni, un apartament în municipiul Satu Mare, un magazin, un bar, un teren intravilan de 1,09 hectare în Săcăşeni, un teren extravilan de 26,10 hectare şi unul de 1,44 hectare, o asociaţie agricolă care lucrează 63,35 hectare de teren, două autoturisme, un tractor şi o remorcă. În urma numeroaselor reclamaţii venite din partea locuitorilor comunei Săcăşeni, în anul 2009, agentul şef Komiati a fost mutat la Postul de poliţie al comunei Săuca.
După mutarea sa, deşi a fost cercetat în mai multe dosare pentru abuzurile şi afacerile sale, agentul şef Komiati a făcut ce a făcut şi şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în comuna Săcăşeni. Poliţistul a intimidat persoanele care s-au săturat de abuzurile sale şi l-au reclamat superiorilor. Potrivit surselor, poliţistul Komiati nu şi-a schimbat năravurile în urma mutării la Săuca, localnicii fiind tot mai indignaţi de abuzurile şi afacerile noului şef de post.
Szasz Lorand
No related posts.

















ce poti sa spui despre un asemenea om al legii!am fost cu o plangere la seful de post al comunei SAUCA [fiind komiati]si pur si simplu cu nonsalanta ma refuzat justificandu-se ca el nu ma poate ajuta.ni-a spus niste motive pe care nu le descriu acum,este intolerabil asa ceva.