Apaserv face investiţii majore în Tăşnad şi Ardud

Filed under: Locale |

apaserv01
Apaserv investeşte peste 19 milioane de lei în construirea a două staţii de epurare la Tăşnad şi Ardud. Contractul a fost semnat, în cursul zilei de ieri, de către directorul general al Apaserv, Dan Stegerean, şi reprezentanţii firmei S.C. 3T Construct S.R.L – Stulz Planaqua GmbH. Acesta este cel de-al patrulea contract de lucrări parafat în cadrul masterplan-ului privind reabilitarea sistemului de furnizare a apei potabile şi al sistemului de colectare a apelor uzate. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, directorul Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară, Octavian Lazin, managerul unităţii de implementare a proiectului, Cristian Zaha, respectiv primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, şi primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma.

Adrian Ştef: “Un angajament foarte important”
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că proiectul major de investiţie privind extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată reprezintă un angajament foarte important pe care autorităţile judeţene şi locale l-au luat faţă de sătmăreni. “Semnarea acestui nou contract reprezintă un moment important pentru judeţul Satu Mare. Mă bucur să constat că schimbările din fruntea Apaserv au avut efectul scontat, căci s-a schimbat radical modul de abordare a acestui proiect major. Reabilitarea sectorului de apă şi apă uzată reprezintă un angajament foarte important pentru că va genera condiţii de trai decente pentru fiecare cetăţean. Etapele următoare sunt la fel de importante. Felicit noua conducere pentru că a reuşit să deblocheze situaţia de la Apaserv”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Mircea Govor: “Trebuie să ne onorăm angajamentul faţă de sătmăreni”
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, a felicitat conducerea Apaserv pentru că a avut curajul să ia decizii majore, care au dus la salvarea proiectului. Mircea Govor a mai precizat că deşi există o serie de “binefăcători” care vizează boicotarea lucrărilor, este convins că Apaserv va reuşi să ducă la bun sfârşit acest proiect. “Extinderea şi reabilitarea sistemului de apă şi apă uzată este cel mai mare şi cel mai important proiect din judeţ. Vreau să vă spun că atunci când am venit la conducerea Consiliului Judeţean am luat decizii foarte importante, destul de contestate, dar care au avut un efect foarte benefic. Felicit conducerea Apaserv că a avut curajul să ia, la rândul ei, decizii foarte importante, să facă schimbări majore. Când ai un astfel de proiect trebuie să ştii şi să ai curajul să iei decizii majore. Sunt convins că în pofida piedicilor care li se vor pune, cei din conducerea Apaserv vor reuşi să ducă acest proiect la bun sfârşit. Atunci când lucrăm conform legii nu avem de ce să ne temem, chiar dacă sunt “binefăcători” care contestă mai mereu anumite proceduri, care încearcă să ne bage beţe-n roate. Cu toate acestea, noi trebuie să continuăm pe acelaşi drum pentru a ne onora angajamentele faţă de sătmăreni”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor.
Dorel Coica: “Apaserv, regina Consiliului Local”
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a vorbit laudativ despre Apaserv, pe care o consideră ca fiind, nici mai mult nici mai puţin, decât “regina Consiliului Local”. Edilul şef sătmărean şi-a exprimat convingerea că vor urma, în anii următori, alte proiecte de asemenea anvergură. “Este un moment foarte important pentru Apaserv. Proiectul este unul foarte important pentru judeţul şi municipiul Satu Mare. Nu ne vom opri aici. Mai avem în vedere şi alte proiecte. Ne aşteaptă un viitor bun, cu multe speranţe. Au fost făcute multe schimbări cu efect benefic. Aş putea să spun că Apaserv este regina Consiliului Local Satu Mare”, a precizat primarul Dorel Coica.

Staţii de epurare moderne la Tăşnad şi Ardud
Primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, a declarat că după finalizarea investiţiei, respectiv reabilitarea staţiei de epurare a localităţii, administraţia locală va asigura condiţii decente de trai tăşnădenilor. “Semnarea acestui contract este pentru oraşul Tăşnad un moment important. Aşteptam de mult finalizarea acestei licitaţii. Noi, conducerea oraşului Tăşnad, am reuşit să reabilităm şi să construim o reţea de canalizare în lungime de 17 kilometri, fiind ultima investiţie importantă. După finalizarea staţiei de epurare vom putea spune că Tăşnadul are condiţii normale de viaţă”, a rezumat primarul Vasile Mitraşca.
La rândul său, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, răsuflă uşurat pentru că a scăpat de eternele sancţiuni din partea autorităţilor de mediu, acordate din cauza tehnologiei precare de epurare a apelor uzate, fapt care a produs poluarea mediului înconjurător. “Noi avem o staţie de epurare veche, care nu face faţă actualelor cerinţe de mediu. Am reuşit să reabilităm circa 90% din reţelele de canalizare stradale. Prin reabilitarea staţiei de epurare, proiectul Apaserv ne va scuti de vechile probleme. Sperăm ca problema apelor uzate să aibă o finalitate fericită. Adevărul este că singuri ne-ar fi fost mult mai greu”, a opinat primarul Ovidiu Duma.

Al patrulea contract major de lucrări
Construirea celor două staţii de epurare din Tăşnad şi Ardud este cel de-al patrulea contract de lucrări semnat în cadrul programului de investiţii “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, proiect cofinanţat din Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007 – 2013. Valoarea totală a contractului este de 19.111.315 lei şi va fi implementat de către Asocierea S.C. 3T Construct S.R.L. – Stulz Planaqua GmbH, câştigătoarea licitaţiei internaţionale. Perioada de derulare a contractului este de 21 de luni, la care se va adăuga o perioadă de notificare a defecţiunilor de 12 luni.
Reamintim că proiectul major de investiţii “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, cofinanţat prin Fondul de Coeziune, are o valoare totală de 433,5 milioane de lei şi este derulat de Apaserv în perioada 2011-2015. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 78,5% din valoarea proiectului, cea a Guvernului României este de 12%, cea a autorităţilor locale de 1,84%, diferenţa de 7,66% fiind suportată de către Apaserv, printr-un credit bancar obţinut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *