More

    Biciclistă accidentată mortal la Drăguşeni

    pol

    Un tragic eveniment rutier s-a produs sâmbătă pe raza localităţii Drăguşeni care s-a soldat cu decesul unei persoane. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că P.D.D., în vârstă de 46 de ani, din Turulung, în timp ce conducea autoturismul pe DN 1 în localitatea Drăguşeni, a accidentat-o mortal pe P.T., în vârstă de 57 de ani, care circulând cu bicicleta în acelaşi sens nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei prin viraj la stânga. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei, decât să constate decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Satu Mare în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la moartea biciclistei. Conform procedurii, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea eventualei alcoolemii, acesta fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE