Bucurie de ziua lor pentru copiii negreşteni

Filed under: Locale |

ziua-copilului-negresti1

Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, în colaborare cu Casa Orăşenească de Cultură şi în parteneriat cu instituţiile de învăţământ din oraş, le-a oferit ieri o bucurie copiilor negreşteni organizând o serie de manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. În cadrul acestor evenimente, o parte dintre copii au putut ocupa, pentru o zi, fotoliul de primar al oraşului, precum şi funcţiile de consilieri locali, apoi s-au putut bucura de spectacolul organizat în cinstea lor în faţa Muzeului Ţării Oaşului, în parcul central al oraşului. De asemenea, din partea organizatorilor copiii au fost cadorisiţi cu dulciuri şi baloane colorate.

Primar pentru o zi
Manifestările au început încă de dimineaţă la sediul Primăriei, unde s-a desfăşurat Ziua porţilor deschise. În premieră, copiii au avut ocazia să devină primari pentru o zi, fiind invitaţi să ia loc pe scaunul primarului şi să decidă pentru o zi soarta oraşului. În total, şase elevi au ocupat această distinsă funcţie, fiind întâmpinaţi de primarul Aurelia Fedorca, care le-a explicat care sunt atribuţiile unui edil. După ce au ieşit din biroul primarului, copiii au fost invitaţi în sala de şedinţe a Consiliului Local, unde preţ de câteva minute  au luat decizii precum înfiinţarea unor adăposturi pentru oamenii străzii, pentru animalele fără stăpân, acordarea unor premii pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură sau reabilitarea unor şcoli din oraş.
Dacă cei mici au fost mai timizi, în schimb cei mai mari, liceenii, au făcut propuneri care de care mai pertinente. Cele mai îndrăzneţe şi mai interesante propuneri vor fi luate în considerare de primarul Aurelia Fedorca, care promite să le aplice în practică şi chiar să le premieze. “Vreau să implic comunitatea la decizie şi, în special, vreau ca cei mici să vină cu idei pentru că ceea ce facem noi azi facem pentru ei. Copiii au fost foarte inventivi şi foarte realişti, şi cele mai bune propuneri vor fi premiate”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Spectacol grandios în parcul central
După această manifestare, în parcul central al oraşului, în faţa Muzeului Ţării Oaşului, a fost organizat un spectacol în cinstea copiilor prezentat de realizatorul TV Victor Constantinovici. Între timp, la Şcoala Gimnazială nr. 3 actorii Teatrului de Nord Satu Mare au prezentat o piesă de teatru, în timp ce în faţa Liceului Teoretic a fost organizat un concurs de desene pe asfalt. În parcul central, unităţile de învăţământ din oraş au organizat standuri de prezentare a ofertei educaţionale.
Primii care au evoluat pe scena din parcul central au fost cei de la ansamblul folcloric “Sânzienele”, coordonat de Maria Tripon, nu înainte ca directorul Casei Orăşeneşti de Cultură, Natalia Lazăr, să le ureze tuturor copiilor un sincer şi călduros “La Mulţi Ani!”. Apoi, momente artistice au mai fost susţinute de prichindeii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1, de elevi ai Liceului Tehnologic “Ioniţă G. Andron” şi ai Liceului Teoretic, elevii Clubului Copiilor Negreşti Oaş, formaţia Pionierii şi alţi invitaţi.
Printre sutele de copii prezenţi la această sărbătoare şi-a făcut apariţia şi primarul Aurelia Fedorca,  care s-a pozat şi s-a întreţinut cu cei mici dar şi cu cadrele didactice şi părinţii acestora. “Sunteţi cei mai frumoşi copii. Azi este o zi foarte frumoasă pentru voi toţi şi, aşa cum am promis, sărbătorim Ziua Copilului. În fiecare an vom face la fel. Vă doresc din sufletul un sincer La Mulţi Ani”, le-a spus primarul copiilor.
La final, organizatorii au împărţit dulciuri şi baloane colorate tuturor copiilor prezenţi în parcul central.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *