Buget mai mare pentru sănătatea sătmăreană

Filed under: Locale,Top News |

pop
După mai mulți ani de secetă financiară, bugetul de cheltuieli al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare a fost majorat substanțial. Concret, este vorba despre o majorare cu 25% față de bugetul de anul trecut. Anunțul a fost făcut, ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținută de către directorul general al CJAS Satu Mare, Georgeta Pop, alături de directorul Direcției Relații Contractuale din cadrul CJAS Satu Mare, Mihaela Curta, și directorul medical al CJAS Satu Mare, Raveca Gliga.

Mai mulți bani pentru sănătate
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a anunțat, prin vocea directorului general Georgeta Pop, că bugetul de cheltuieli al instituției pentru acest an a crescut cu 25%. Mai exact, de la 162.459.000 lei în 2012 la 201.632.000 lei în 2013. De departe, cea mai mare creștere s-a înregistrat la capitolul medicamente, respectiv o majorare cu 74% a sumelor alocate. Explicația este una simplă. Dacă în cursul anilor trecuți CJAS avea la dispoziție o perioadă de 210 zile pentru a face deconturile către furnizorii de medicamente, începând din acest an CJAS va fi obligată să livreze contravaloarea medicamentelor în decurs de maxim două luni. Cu alte cuvinte, scadența pentru deconturile la cei 176 de furnizori de medicamente va fi de 60 de zile de la livrarea lor.

Majorare pe linie
Bugetul alocat medicinei de familie a fost majorat cu 14%, ceea ce înseamnă că au fost aprobați 20.165.000 lei pentru activitatea curentă a medicilor de familie, respectiv 2.719.000 lei pentru centrele de permanență. ”Există acoperire pentru rețeaua de medicină de familie la nivelul întregului județ, cu excepția localității Negrești-Oaș, unde există posibilitatea înființării unui nou praxis de medicină de familie. De asemenea, 65 de cabinete din mediul rural vor beneficia de sporuri de zonă în anul 2013”, a declarat Georgeta Pop. Bugetul pentru asistența medicală în ambulatoriu de specialitate clinic a fost majorat cu 39%, respectiv suma de 4.477.000 lei.

Cea mai mică majorare pentru spitale
Cea mai mică majorare s-a înregistrat în cazul sumelor prevăzute pentru spitale, respectiv de doar 4%. Mai exact, este vorba despre suma de 79.279.000 lei. ”Numărul de paturi contractate în anul 2013 la nivelul județului Satu Mare este de 1.635 de paturi, față de 1.673 de paturi în anul 2012. Deci, aici s-a înregistrat o scădere. Dacă repartizarea pe trimestre a sumelor aprobate prin buget nu va suporta modificări în perioada imediat următoare, în lunile mai și iunie spitalele din județ vor fi finanțate doar la nivelul cheltuielilor de personal”, a completat directorul CJAS Satu Mare.

Ciprian Bâtea

One Response to Buget mai mare pentru sănătatea sătmăreană

  1. REAL sau COI CAJIT

    poporul
    17/05/2013 at 13:10
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *