Cereri mai puţine, terenuri lucrate mai multe

Filed under: Locale |

les

Fermierii sătmăreni au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare cu circa 300 de cereri pentru subvenţii mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, a crescut cu aproximativ 10.000 numărul hectarelor de teren pentru care a fost solicitat acest sprijin. Cereri mai pot fi depuse până în data de 10 iunie, fiind aplicată o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 10 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

Subvenţii pentru peste 10.000 de hectare în plus
Potrivit directorului APIA Satu Mare, Gabriel Leş, până în 15 mai, dată până la care nu erau percepute penalizări, fermierii sătmăreni au depus circa 20.900 de cereri pentru Plata Unică pe Suprafaţă, cu aproximativ 300 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost depuse peste 21.200 de cereri. A crescut, în schimb, numărul hectarelor de teren pentru care a fost solicitat acest sprijin. Astfel, dacă în 2012 au fost solicitate subvenţii pentru circa 211.000 de hectare, în acest an, până pe 15 mai, au fost depuse cereri pentru aproximativ 221.000 de hectare, adică cu 10.000 de hectare mai mult.
Cereri pentru Plata Unică pe Suprafaţă mai pot fi depuse până în data de 10 iunie, însă pentru acestea se percepe o penalitate de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Cererile depuse după această dată nu vor mai fi luate în considerare. Directorul APIA a mai precizat că se estimează că, până la finele perioadei de depunere, vor mai fi solicitate subvenţii pentru încă aproximativ 5.000 de hectare. “Este un lucru îmbucurător faptul că numărul cererilor scade şi creşte numărul hectarelor de teren lucrate. Asta înseamnă că trecem la o agricultură mai eficientă, terenurile sunt comasate şi agricultura devine mai rentabilă”, a precizat Gabriel Leş.

Probleme cu reconfigurarea terenurilor
Directorul APIA a mai precizat că verificările în teren vor începe abia în a doua jumătate a lunii iunie. Până atunci, însă, angajaţii instituţiei au mici probleme cu reconfigurarea terenurilor. “S-au produs unele modificări în ceea ce priveşte comasarea parcelelor agricole, astfel că în prezent trebuie să reconfigurăm în sistemul digital aceste terenuri. Din păcate, avem mult mai mult de muncă la acest capitol, şi nici vremea nu ne prea ajută”, a mai spus Gabriel Leş.
Astfel, dacă anul trecut funcţionarii APIA aveau de reconfigurat cel mult 500 de hectare, în acest an, numărul acestora a trecut de 1.200 de hectare. Directorul Gabriel Leş este convins că aceste greutăţi vor fi depăşite, iar fermierii vor putea intra în posesia subvenţiilor agricole fără probleme.

Florin Dura

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *