Condamnat pentru evaziune fiscală

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Un patron din Zalău a prejudiciat statul cu peste 1,5 milioane euro

 

Vasile Petre Crăciunaş, administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Zalău, îşi va petrece următorii 4 ani după gratii fiind condamnat pentru evaziune fiscală. Tribunalul Sălaj l-a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru că în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2009, a omis să evidenţieze în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul statului cu aproape 420.000 de lei. O altă pedeapsă, de 4 ani şi două luni de închisoare, i-a fost aplicată pentru că a evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale, cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale. Întrucât infracţiunile au fost comise în perioada suspendării executării unei pedepse anterioare de şase luni închisoare, instanţa a stabilit că inculpatul îşi va petrece după gratii următorii patru ani şi jumătate.

Mai mult, conform Tribunalului Sălaj, după executarea acestei pedepse lui Crăciunaş i se interzice dreptul la vot, precum şi posibilitatea de a ocupa o funcţie publică. Tribunalul Sălaj a mai dispus ca inculpatul să achite către bugetul de stat suma de 945.352 de lei, reprezentând impozitul pe venitul rezultat din activităţi independente şi TVA. “În vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, se instituie sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa prejudiciului cauzat”, se precizează în decizia instanţei. Vasile Crăciunaş se află, în acest moment, în arest preventiv, într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală, fiind urmărit penal după ce ar fi prejudiciat statul cu peste 1,5 milioane de euro. Astfel, în intervalul 2009-2011, în calitate de reprezentant al unei firme din Zalău, Vasile Crăciunaş a emis peste 1.000 de facturi fiscale către diferite societăţi comerciale, ce aveau ca obiect prestările de servicii şi livrările de mărfuri. Deoarece prejudiciul depăşeşte echivalentul a 100.000 de euro, fapta a fost încadrată ca evaziune fiscală în formă agravată. În cazul în care va fi găsit vinovat, el riscă 10 ani de închisoare, pedeapsă care se va contopi cu cea pe care a primit-o zilele trecute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *