Conferinţa preoţească de primăvară la Protopopiatul Ortodox Satu Mare

Filed under: Locale |

 

conferinta-preoteasca-satu-

 

Sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Român Satu Mare a găzduit ieri conferinţa preoţească de primăvară care a avut ca temă “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promovatori ai libertăţii religioase”. Tema a fost aleasă la împlinirea, în acest an, a 1.700 de ani de la edictul de la Milan, prin care Împăratul Constantin a dat libertate religiei creştine pe tot cuprinsul Imperiului Roman. La manifestare au fost prezenţi PS Iustin Sigheteanu, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, protopopul Ioan Socolan, precum şi toţi preoţii din cadrul Protopopiatului Satu Mare.
Înainte de conferinţa propriu-zisă, episcopul şi preoţii au participat la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” de preoţii Petru Tătăran, Vasile Tătăran şi Vasile Feher.

Apoi s-a trecut la lucrările conferinţei, în cadrul cărora PS Iustin Sigheteanu a ţinut o prelegere despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Astfel, înalta faţă bisericească a punctat faptul că în urmă cu 1.700 de ani, Împăratul Constantin a dat edictul de la Milan prin care a oferit libertate religiei creştine pe tot cuprinsul Imperiului Roman, iar în anul 325 a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în cadrul căruia a fost combătută erezia ariană şi au fost întocmite primele cinci articole din Simbolul Credinţei. De asemenea, mama împăratului, Elena, a fost cea care a găsit lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, devenind astfel primul arheolog creştin din lume.

În continuarea desfăşurării conferinţei, prelegeri despre aceeaşi temă au prezentat şi ceilalţi preoţi prezenţi printre care şi protopopul Ioan Socolan.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *