More

    Creşterea venitului minim garantat, avizată de Guvern

    Numărul beneficiarilor pentru alocaţie va creşte de la 307.000 la 444.000 familii, iar cel al venitului minim garantat va urca de la 214.000 la 279.000 familii, din luna iulie, şi la 307.000 familii, din 2014. Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie. El a precizat că suma venitului minim garantat va creşte în medie cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia de susţinere a familiei va fi majorată în medie cu 30%.
    Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că venitul minim garantat va fi majorat în medie cu 8,5% din luna iulie şi cu 4,5% de la 1 ianuarie 2014, efortul bugetar pentru aplicarea acestei creşteri şi pentru majorarea alocaţiei de susţinere a familiei fiind estimată pentru al doilea semestru din 2013 la circa 200 milioane lei. Alocaţia pentru susţinerea familiei va fi majorată într-o singur tranşă.
    Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorii de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor. În luna februarie, Ministerul Muncii, Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE