Crin Antonescu: Oricine mai încalcă protocolul USL va trebui să se despartă de partid şi de USL

Filed under: Politic |

crin-antonescu

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că PNL dezavuează aprecierile făcute de senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD sau a liderului social-democrat, el arătând că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebuie să se despartă de partidul din care face parte şi de USL. “Dezavuăm unele aprecieri, unele făcute de Sorin Roşca Stănescu, la adresa PSD sau a lui Victor Ponta, acuzaţii referitoare la forme de colaborare, control cu serviciile secrete, şantajabilitate, astfel de afirmaţii sau procese de intenţii care nu-şi au locul.(…) În felul acesta nu se poate colabora, nu se poate păstra încrederea. Aşadar, cu alte cuvinte, în chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă atât de clar articolul respectiv (din protocolul USL care interzice atacurile publice între colegii de alianţă, n.r.) va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau de USL”, a spus Antonescu, după şedinţa BPN al PNL. El a menţionat că acest episod creat de declaraţiile făcute de Sorin Roşca Stănescu a constituit obiectul unei discuţii avute miercuri în cadrul USL, fiind reclamat de premierul Victor Ponta şi de colegii social-democraţi.

Antonescu a arătat că liberalii vor fi foarte atenţi la respectarea prevederilor din protocolul USL care interzic atacurile între colegi de coaliţie şi îl vor aplica fără ezitare. “Punctul nostru de vedere este ferm şi unanim în PNL: suntem absolut hotărâţi şi decizia BPN de azi este ca acel articol, prevedere din protocolul USL care interizice atacurile publice reciproce la adresa colegilor, a partenerilor din coaliţie, să fie unul asupra căruia vom fi extrem de atenţi şi îl vom aplica fără ezitare”, a spus Antonescu. El a arătat că membrii USL pot să exprime opinii divergente, personale, să se manifeste liber în exprimare, arătând însă că acuzaţiile şi etichetările sunt de neaceptat. “Şi pentru Sorin Roşca Stănescu, şi pentru toţi colegii noştri, există o personalitate, există opinii la fiecare dintre noi. Trebuie să predomine, atâta vreme cât facem parte dintr-o alianţă, o agendă comună şi un set de reguli”, a mai spus Antonescu. Articolul 1.1.4. din protocolul USL invocat de Victor Ponta prevede: “Conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă nu sunt permise”. De asemenea, în protocolul Uniunii mai există o prevedere în cazul încălcării prevederilor acestui document la punctul 9.10: “Sancţiunile pentru încălcarea protocolului se asimilează celor pentru încălcarea statutelor partidelor, decise de fiecare partid în parte, din proprie iniţiativă sau la solicitarea celeilalte părţi”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *