Crin Antonescu: USL este o alianţă politică de durată în interes naţional

Filed under: Politic |

Crin-Antonescu-2

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Conferinţa naţională de alegeri a TNL, că USL este “o alianţă politică de durată în interes naţional”, că există hotărâre de a reuşi în aceasă alianţă politică, rămânând în acelaşi timp ancoraţi în filosofia politică a libertăţii. “USL este o alianţă politică de durată în interes naţional. USL, în care PNL este parte, este garanţia de stabilitate a României astăzi şi este perspectiva ei de dezvoltare ca garanţie politică mâine. Suntem mai hotărâţi ca oricând să reuşim în această alianţă politică, cu acest program politic, cu acest guvern, cu aceşti oameni care sunt ai noştri, care servesc obiectivele noastre, împreună cu care trebuie să reuşim pentru întreaga Românie”, a spus Antonescu.
“Rămânem în acelaşi timp mai mult ca oricând ancoraţi în filosofia politică a libertăţii, pentru că filosofia politică a libertăţii, cea care ne defineşte, cea care ne dă identitatea, este absolut necesară atunci când e vorba ca prin actul politic, administrativ, prin actul de guvernare, proiectele politice de anvergură să dăm şanse tinerilor şi să ne dăm şanse nouă ca ţară”, a adăugat el. Antonescu a apreciat de asemenea că o mare problemă a societăţii româneşti, a liderilor politici este cum descătuşează şi dezvoltă potenţialul de energie şi de inovaţie al tinerilor români.

One Response to Crin Antonescu: USL este o alianţă politică de durată în interes naţional

  1. adunaturi de gunoaie si hotiiiiiiii

    ghu
    21/05/2013 at 00:29
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *