CS UNIO – Mihai Terelyi: ”Luăm medalii pentru Satu Mare”

Filed under: Sport |

sportivi-satmareni-judo

”Aceste medalii le luăm pentru Satu Mare” așa și-a încheiat antrenorul Mihai Terelyi interviul acordat postului Nord Vest TV la revenirea acasă de la Balcaniada de judo din Macedonia. Antrenorul judokanilor de la CS UNIO s-a declarat extrem de mulțumit de performanțele obținute de sportivii săi la Campionatele Balcanice de la Ohrid din Macedonia.
Cristian Șereș a luat aurul la categoria 60 kg și și-a păstrat astfel titlul la juniori pînă la 21 de ani. Dora Kovacs a concurat la U18, categoria 63 kg, unde a luat medalia de bronz iar Mihaela Faur s-a resimțit după durerile la spate și a ratat medalia de bronz fiind învinsă de o sportivă din Serbia.

La Campionatele Balcanice de la Ohrid au participat sportivi din 9 ţări precum România, Macedonia, Bosnia, Albania, Serbia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru şi Turcia. Antrenorul Mihai Terelyi spune că de la an la an nivelul competiției crește și că Turcia, Grecia sau Serbia au în lot sportivi medaliați la Campionate Mondiale sau Europene.
” Vorbim despre un concurs foarte puternic. La Balcaniadă fiecare țară vine cu cei mai buni doi sportivi la fiecare categorie de greutate iar nivelul e unul ridicat. Competiția e și un criteriu pentru noi de evaluare înainte de Europene”, spune antrenorul Mihai Terelyi . Acesta e foarte mîndru de performanța sportivului său, Cristian Șereș, care a ajuns la a 3-a medalie de aur la Balcaniadă.
Campionul balcanic Cristian Șereș a recunoscut că și-a dorit mult această medalie de aur și că de acum se gîndește serios la un rezultat foarte bun și la Europenele din acest an iar pe viitor visul cel mare e o medalie la Olimpiadă.

”A fost un concurs dificil. Eu singur am pus presiune pe mine pentru că mi-am dorit foarte mult să-mi păstrez titlul. În finală am avut ceva emoții deoarece am făcut o greșeală la început și era să mă coste. Dar m-am redresat și pînă la urmă a ieșit bine” a spus Cristi Șereș care a luat aurul la 60 kg, după ce a avut un tur liber, l-a învins pe un albanez prin ippon, apoi pe un sportiv din Serbia tot prin ippon, şi într-un final pe românul din Piteşti, Alexandru Leonard, de asemenea prin ippon. Au fost 13 judoka la această categorie. Cristian a obţinut şi anul trecut medalia de aur la U20, la fel şi la cadeţi în 2009.
Pentru judoka de la CS UNIO urmează două Cupe ale Europei în Austria și Ungaria și apoi Campionatele Europene.
Un reportaj de la CS UNIO va fi difuzat luni seara de la ora 20,40 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

Medalii pe bandă rulantă…

În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă clubul, judoka de la CS UNIO se pot lăuda deja cu zece medalii cucerite pînă acum în 2013 , toate la competiții de top.
Mihaela Faur și Kovacs Dora au luat aur și argint la Naționalele U18 de la Deva. Cristian Șereș și Kovacs Dora, bronz la Naționalele U 21, iar la U23 Samel Lorand a luat aur, Cristi Șereș și Kovacs Dora, bronz. În plus Kovacs Dora mai are în palmares un bronz la Cupa Europei iar ultimele două medalii pentru cei de la UNIO au venit de la Balcaniada din Macedonia.
În plus și popicarii de la CS UNIO au deja două medalii adjudecate în 2013. Marius Lucuț și Gabriel Sabău, aur la Naționalele de juniori la tandem și Vlăduț Maxim , bronz tot la tandem la Naționalele de juniori.

Florin Mureșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *