More

    Cum comentaţi faptul că preţul energiei din România depăşeşte media Uniunii Europene?

    Daniel Roman, 38 de ani, inginer: “Îmi este greu să înţeleg de ce se întâmplă asta. Producem energie electrică mai mult de cât ne este necesar, chiar exportăm, şi nu înţeleg de ce curentul electric este aşa de scump. La gaze naturale este de înţeles, într-o oarecare măsură, pentru că depindem de cel rusesc. Asta explică de ce românii dau jumătate salariul pe facturi.”

    Vasile Paşca, 47 de ani, muncitor: “La noi toate sunt scumpe. Şi curentul, şi gazele, şi mâncarea, şi hainele. Şi preţul acestora creşte de la o lună la alta. Singurul care nu creşte este salariul. Am ajuns ca în această iarnă să dau jumătate salariul numai pentru plata facturii la gaz. Unde sunt celelalte facturi şi mâncarea? Ar trebui să se ia o decizie ca să nu mai crească preţurile şi mai mult.”

    Dorina Pop, 41 de ani, casnică: “Păi, dacă avem salarii mai “mari” decât cele din Uniunea Europeană, este şi normal ca şi preţul energiei să fie mai mare ca acolo. Ar fi bine dacă ar fi aşa. Însă salariile noastre nu sunt nici măcar la jumătate faţă de cele din Vest, dar preţurile sunt mai mari ca acolo. Nu se întreabă nimeni cum poate să trăiască un român dacă are de plătit atât de mult doar pe facturi la utilităţi?!”

    Attila Szabo, 44 de ani, şofer: “Nu cred că este corect. În Vest au salarii de 4-5 ori mai mari decât ale noastre şi cu toate acestea viaţa este mai ieftină la ei decât la noi. Înseamnă că la ei este cineva care supraveghează aceste preţuri şi nu li se permite să urce mai mult, în timp ce la noi fiecare face ce vrea fără ca cineva să-l ia la rost.”

    Nicolae Varga, 68 de ani, pensionar: “Nu se mai poate trăi aici. Nu-mi ajunge pensia să plătesc gazul, apa şi curentul. Pe lângă acestea, mai am nevoie de medicamente şi de hrană. Să nu mai vorbim de haine. Nu pot să înţeleg cum de în Occident preţurile sunt mai mici decât cele de la noi, asta în condiţiile în care pensia mea nici nu se compară cu a unui european.”

    Erika Herczeg, 28 de ani, casieriţă: “Este greu de explicat acest lucru. Mi se pare anormal ca acolo unde sunt salarii de 1.500 – 2.000 de euro preţurile să fie mai mici ca şi la noi, unde salariile sunt de 200 – 300 de euro. Cred că ar trebui să se facă un echilibru între salarii şi preţuri. Aşa ar fi corect, ca să plătim în funcţie de cât câştigăm.”

    Marius Ardelean, 23 de ani, student: “Nu ştiu ce ar fi de spus despre acest lucru. Este greu de înţeles cum în ţările Uniunii Europene preţurile la energie sunt mai mici decât cele din România. M-aş fi aşteptat să se fie exact invers. Nu am idee de ce se întâmplă asta.”

    Sorin Moise, 53, agricultor: “Aşa sunt la noi. Toate sunt pe invers. Salarii mici şi preţuri mari. Aici nu ai unde să-ţi vinzi marfa că sunt aduse produse din străinătate, nu ai salarii, dar în schimb sunt preţuri. Astea sunt cât se poate de mari iar facturile sunt cât se poate de greu de plătit. Trebuie să se schimbe urgent ceva că altfel nu iese bine.”

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE