Dan Voiculescu: Procurorii susţin că aş fi influenţat telepatic conducerea ICA să facă ilegalităţi

Filed under: Politic |

Dan Voiculescu a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, că procurorii susţin faptul că el ar fi influenţat telepatic conducerea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) să facă ilegalităţi, omul de afaceri subliniind, în acelaşi context, că în rechizitoriu apar “poveşti” fără legătură cu el. În dosarul privatizării ICA, Voiculescu a dat declaraţii în faţa instanţei timp de aproximativ 40 de minute, arătând că este “absolut nevinovat” în raport cu acuzaţiile pe care i le aduc procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). “Infracţiunea de spălare de bani este un nonsens, pentru că eu nu pot să îmi spăl propriii mei bani. Toate veniturile mele legale erau în bănci. Nu am avut niciun amestec în procesul de privatizare. Tratativele, negocierile, licitaţia, nu am avut cunostinţă de ele. Sunt nevinovat. Nu am fost implicat în procesul de privatizare”, a spus Voiculescu.
Fondatorul Partidului Conservator a mai spus că “un lucru” din rechizitoriu reprezintă, pentru el, “un semn de întrebare”, şi anume acela că “singura cale” prin care el ar fi putut “influenţa membri de partid, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi pe cei din ICA era prin telepatie”. Cu acelaşi prilej, Voiculescu a explicat că societatea Grivco ar fi plătit o datorie a ICA cu bani împrumutaţi de la el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *