În fiecare sâmbătă dimineaţă, în târgul de la Botiz vin crescători de animale, în speranţa că vor putea vinde un purcel, un viţel sau un porc gras. Din nefericire, vânzările sunt foarte slabe, după cum susţin crescătorii de animale. Nu o singură dată am auzit expresia: “ Nu au oamenii bani…”. Regula simplă existentă în târg se bazează pe negocierea liberă dintre vânzător şi cumpărător, potrivit căreia vânzătorul ar vinde cât mai scump, iar cumpărătorul ar vrea să cumpere cât mai ieftin. Unii vânzători, la negociere, mai lasă din preţ 50 de lei, maxim 100 de lei. La prima strigare, de exemplu, purceii de 6-7 săptămâni erau cotaţi la 200 de lei pe bucată, negociabil desigur, iar la porcul gras, în greutate de 100 kg., preţul maxim a fost de 400 de lei. Un viţel în greutate de 80 kg. s-a vândut cu 800 de lei.
“Preţurile nu reflectă cheltuielile!”
Cheltuielile agricole pe un hectar sunt foarte mari, apreciază majoritatea fermierilor, care se ocupă cu creşterea animalelor, în condiţiile în care un agricultor trebuie să plătească aratul, discuitul şi semănatul la diverşi deţinători de utilaje agricole. În anumite locuri, suma pentru executarea lucrărilor amintite se ridică la 1.200 de lei pe hectar. La toate acestea se adaugă cheltuielile de fertilizare, ierbicidare, recoltare şi transport. Chiar dacă lucrările sunt subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, aceşti bani sunt puţini în comparaţie cu toate cheltuielile necesare pentru producerea unui hectar de porumb sau de grâu. Colac peste pupăză, fermierii se confruntă şi cu lipsa unei pieţe de desfacere sigure. Ei sunt nevoiţi să-şi vândă produsele agricole sau animalele la un preţ care de cele mai multe ori nu reflectă cheltuielile de producţie.
Soluţiile propuse de fermieri
Foarte mulţi dintre fermierii prezenţi în târgul de animale de la Botiz au menţionat că statul ar trebui să intervină mai pregnant în agricultură, în vederea înfiinţării unor centre de achiziţie a produselor agricole şi a animalelor. Aceste centre ar trebui înfiinţate pe lângă Primăriile locale, iar administrarea acestora să fie realizată de către reprezentanţii statului, dar şi a privaţilor. Concret, fermierii s-au referit la înfiiţarea acestor Centre de achiziţie cu capital mixt: de stat şi privat. În acest fel, fermierii ar putea să primească, pe produsele lor, un preţ minim garantat. O altă idee, vehiculată de fermieri, a fost aceea referitoare la eliminarea intermediarilor din pieţe, care fac “legea” unui preţ foarte mic, iar procesatorii ar trebui să cumpere animalele, de la fermieri, la un preţ acceptabil. Din discuţiile avute cu fermierii a reieşit faptul că foarte mulţi dintre ei nu au încredere în asociaţii sau alte forme de asociere, deoarece acestea sunt asemănate cu fostele Cooperative Agricole de Producţie (CAP). Dacă s-ar aplica aceste soluţii, spun fermierii, producţia din agricultură ar putea fi stimulată, mai ales că la noi se produce, în mare parte, după standardele agriculturii ecologice.
Dumitru Ţimerman
