More

    Forţa Civică vrea să se extindă în judeţ

    mru

    Preşedintele Forţei Civice (FC), senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a fost prezent, sâmbătă, la Satu Mare pentru a lua pulsul Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Forţei Civice, respectiv pentru a prezenta planurile de viitor. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul formaţiunii politice din Satu Mare, fostul prim-ministru al României îşi propune să întărească toate filialele judeţene ale formaţiunii politice, iar la nivel naţional îşi propune să unească toate formaţiunile politice şi organizaţiile neguvernamentale cu scop politic declarat într-o singură alianţă pentru a putea echilibra balanţa puterii politice. La eveniment au mai participat secretarul general al FC, Ştefan Pirpiliu, respectiv preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a FC, Cosmin Cortel. Liderul sătmărean al FC îşi propune să înfiinţeze filiale şi în oraşele Tăşnad şi Negreşti-Oaş, respectiv să crească din punct de vedere cantitativ şi calitativ activul de partid.

    FC în Tăşnad şi Negreşti-Oaş
    Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Forţei Civice, Cosmin Cortel, a prezentat situaţia activului de partid. Astfel, Forţa Civică are la nivelul judeţului Satu Mare un număr de 113 membri, din care 50 de persoane au vârsta sub 35 de ani, în timp ce organizaţia numără şi 35 de femei. De asemenea, Forţa Civică îşi propune ca în următoarele două luni să îşi înfiinţeze birouri permanente locale la nivelul municipiului Satu Mare, respectiv la nivelul oraşelor Tăşnad şi Negreşti-Oaş. “Vrem să devenim printre cele mai importante forţe de dreapta din judeţul Satu Mare”, a declarat Cosmin Cortel.

    Vor să-şi dubleze numărul de membri
    Secretarul general naţional al Forţei Civice, Ştefan Pirpiliu, a declarat că formaţiunea politică a reuşit să adune un număr de 10.000 de membri de la relansarea sa în 7 septembrie 2012. “Potrivit unui sondaj de opinie, 75% din membri au declarat că se află la prima opţiune politică, în timp ce media de vârstă este de 36 de ani. Avantajul nostru este că la nivelul anului 1989 majoritatea membrilor noştri aveau vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, ceea ce înseamnă că au trecut prin toate etapele democraţiei, iar aceşti oameni îşi doresc o schimbare”, a declarat secretarul general naţional al Forţei Civice. Scopul formaţiunii politice îl reprezintă atingerea cifrei de 18.000 de membri activi în cât mai multe judeţe. Până în prezent, Forţa Civică are conduceri alese ale organizaţiei în 39 de judeţe şi îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să acopere toate judeţele ţării. “Suntem printre primele patru sau cinci partide care au conduceri alese şi nu numite de la centru”, a mai precizat Ştefan Pirpiliu.

    Ţinta FC: unirea forţelor de centru-dreapta
    Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a declarat extrem de mulţumit că după opt luni de când partidul a “căpătat viaţă nouă”, majoritatea organizaţiilor “devin capabile să organizeze acţiuni politice”, în timp ce 75% din militanţii activi nu au mai făcut politică. “Discursul nostru politic se axează pe două teme. Prima se axează pe necesitatea implicării politice. Nu poţi schimba lucrurile greşite din ţară în afara implicării active a cetăţenilor. Pasivitatea se plăteşte foarte greu. A doua temă ţine de felul în care ne imaginăm ca dreapta să îşi regăsească pasul, formaţiunile politice pentru jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic românesc să îşi poată uni forţele în aşa fel încât în orizontul unui termen mediu, trei-patru ani, să poată fi apte ca în 2016, prin confederare, să câştige alegerile locale şi, evident, cele parlamentare”, a declarat senatorul Mihai Răzvan Ungureanu. Liderul Forţei Civice a prezentat şi lista de propuneri, respectiv listă comună a dreptei la alegerile europarlamentare, susţinerea unui unic candidat la alegerile prezidenţiale şi, pe seama primelor două idei, federarea forţelor de dreapta pentru 2016. Vizavi de Organizaţia Judeţeană Satu Mare a Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat că aceasta a trecut prin momente de criză, înregistrând “pierdere de energie”, dar că s-a repus pe picioare, un mare câştig fiind aportul tinerilor membri ai partidului, “care au ţinut în viaţă organizaţia de la Satu Mare”.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE