Întâlnire de suflet

Filed under: Sport |

Întâlnirea fostelor glorii din boxul sătmărean a ajuns la IV-a ediţie şi va avea loc în 31 mai. Pregătirile pentru acest eveniment au intrat în linie dreaptă iar organizatorii au oferit ieri invitațiile partici-panților. În urma întâlnirii între cei doi preşedinţi, Gheorghe Sabău de la Sab-Gomez Carei şi Ioan Ghere de la clubul Voinţa, care sunt şi organizatori, s-a stabilit ca evenimentul să aibă loc la Restaurantul Aurora.
Gheorghe Sabău ne-a declarat că se aștepta ca la acest eveniment să participe mai mulți foști pugiliști sătmăreni.
În privința viitorului boxului sătmărean, Gheorghe Sabău nu pare a fi deloc optimist. Acesta spune că la box nu se pot impune taxe sportivilor deoarece la sală vin doar copii cu o condiție materială precară acasă și că toată responsabilitatea în privința asigurării bugetului necesar participării la competiții cade pe umerii cluburilor.
Legat de fostele glorii invitate la întîlnire , printre acestea se regăsesc Ioan Ghere, Liviu Gheţe, Iosif Sandor, Constantin Ioan Taloş, Alexandru Coroianu, Vasile Tamaş, Dezideriu Marcocian, Vasile Ghere, Francisc Koszor, Ioan Gavriş, Vilhelm Belenyesi, Zoltan Vadasz, Pogăciaş Timofie jr., Nicolae Pop, Iosif Nagy, Gavril Boitor, Ştefan Toth, Alexandru Gyulai, Kalman Kanyo, Gheorghe Iacob, Ştefan Crişan, Gheorghe Covaci, Ioan Pop, Dan Burulea, Florin Mulcuţan, Goje Viorel, precum și decanul de vârstă, Ioan Mândruţ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *