Nouă tone de produse lactate, oprite de la comercializare

Filed under: Locale |

lactate

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat, în perioada 13 – 22.05.2013, o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, a untului şi a brânzeturilor. Controlul s-a desfăşurat la 14 operatori economici de pe raza judeţului Satu Mare, din reţeaua de distribuţie, comercializare si importatori.

Primele deficienţe constatate de comisari au fost cele cu privire la expirarea termenului de valabilitate. Concret, un operator economic din Odoreu avea la comercializare cantitatea de 1,5 kg margarină Unirea (6 bucăţi a câte 250 g), cu data durabilităţii minimale depăşită, respectiv un operator economic din Satu Mare avea la comercializare cremă de unt şi brânză topită cu data limită de consum depăşită în 06.05.2013, 17.04.2013 şi 23.04.2013. De asemenea, un operator economic din Satu Mare avea la comercializare brânză de capră, fără etichetă, care trebuia să cuprindă în mod obligatoriu denumirea sub care este vândut alimentul, lista ingredientelor, cantitatea netă, data durabilităţii minimale, condiţiile de depozitare, denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului. Un alt operator economic din Satu Mare avea la comercializare preparate din lapte cu o etichetare necorespunzătoare. Mai exact, la produsele iaurt, smântână şi chefir, la traducerea în limba română (produse fabricate în Ungaria) lipseau ingredientele, fiind menţionat doar “produs omogenizat”.

Trei operatori economici din Satu Mare aveau la comercializare grăsime tartinabilă Marycsia şi crema unt (vajkrem) care nu aveau informaţiile de pe ambalaj şi în limba română. Şi ca meniul să fie complet, trei operatori din Gherţa Mare, un operator economic din Călineşti-Oaş şi unul din Negreşti-Oaş nu aveau afişate preţurile la diferite sortimente de produse lactate, respectiv telemea de vacă, de oaie, brânză topită, smântână, iaurt şi caşcaval. În urma acţiunilor de verificare au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 35.500 lei şi cinci avertismente, fiind oprite temporar de la comercializare 8.721,6 kg produse lactate, în valoare de 35.027,39 lei şi oprite definitiv de la comercializare 2,25 kg produse lactate, în valoare de 39,52 lei.

Ciprian Bâtea

 

One Response to Nouă tone de produse lactate, oprite de la comercializare

  1. pe piata sunt si foarte multe produse lactate care nu au trecut pe eticheta producatorul desi legea impune acest lucru

    Stiri
    28/05/2013 at 19:00
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *