“Nu mai vreau scene cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară”

Filed under: Politic |

Premierul Victor Ponta i-a asigurat pe noii procurori de Parchete că nu au nicio datorie faţă de vreo persoană politică şi că independenţa nu le va fi afectată, adăugând însă că nu vrea să mai vadă, ca anul trecut, scene din anii 50, în care “procurori din vacanţă cercetează oameni de la ţară”. “Este adevărat, propunerea referitoare la cele şase funcţii îmi aparţine ca ministru interimar al Justiţiei, propunerea a fost după aceea avizată de secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi numirille au fost făcute de preşedinte, însă voiam să vă spun şi direct faptul că nu aveţi nicio datorie la nimeni, nici la cel care v-a propus, nici la cel care v-a numit, nici la cei care v-au avizat”, a spus Ponta procurorilor, adăugând că peste trei ani, la finalul mandatului, “foarte probabil” nici preşedintele Traian Băsescu şi nici “ministrul” care i-a propus nu vor mai ocupa actualele funcţii. El a arătat că procurorii au datoria de a fi cât mai duri în aplicarea legii şi i-a asigurat că statutul procurorilor va fi modificat doar în sensul întăririi independenţei, susţinând că ideea autorităţii ministrului Justiţiei este doar o “simplă ficţiune de drept”. “Cu o singură ocazie o să mai comentez din funcţia publică activitatea Parchetului, atunci când o să cer să transmiteţi publicului rezultate, ce s-a întâmplat, e vinovat, e nevinovat x,y, important este ca activitatea să fie conform legii, dar să fie şi comunicată, pentru că altfel comunică alţii în locul dumneavoastră (…) Cred că rolul Parchetului este de a-i sancționa pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii 50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă”, a adăugat Ponta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *