Pamfletu’ lui Sasu: Rambo de Dăbâca

Filed under: Locale |

fotopamflet

Înainte să-l bântuie visele de preamărire politică, pe vremea când era mai preocupat să-şi dirijeze chelneriţele prin Cluj, Valerică al nostru s-a crezut la un moment dat un adevărat Rambo, mai presus decât orice Terminator. Valerică şi-a pus în practică tactica mică taman în Dăbâca sa natală. Eroul nostru de comedie, care tinde să devină deja tragedie, a fost sesizat telefonic de către mama sa privind comiterea unei infracţiuni grave, care putea submina economia de stat şi putea afecta inclusiv siguranţa naţională. Cineva îi furase câţiva araci din grădină. Hotărât să împartă dreptatea pe pâine şi în comuna sa natală, Valerică fără frică şi-a recrutat doi oameni, pe care i-a echipat şi i-a instruit ca un mare lunetist. Nu ne puteam da seama ce i-a putut instrui, întrucât sursele susţin că luneta sa nu depăşeşte câţiva centimetri nici măcar când este gata de acţiune. Trecând peste acest amănunt privind dotarea, Valerică s-a transformat într-un adevărat ninja, îmbrăcându-se în veşminte de culoare neagră pentru a deveni una cu umbra şi penumbra. La fel au trebuit să se costumeze şi ceilalţi doi însoţitori. Au avut norocul că Valerică îşi uitase acasă vopseaua, căci altfel ar fi trebuit să se mâzgălească şi pe feţe, purtându-şi camuflajul cu mândreţe, cum făcea Rambo în Vietnam.
Conform unui plan tactic îndelung pus la cale, Valerică, acest adevărat Rambo de Dăbâca, a parcat maşina la câţiva kilometri de locul gravei infracţiuni. Colindând zeci de kilometri pe coclauri, autoproclamatul Che Guevara şi-a condus comandoul până în apropierea aracilor care au scăpat de hoţi. Tupilându-se în boscheţi, Valerică a dat startul pândei. Nici măcar frigul nu a reuşit să-l determine pe eroul nostru, încălzit bine de zeama de prune, să pună capăt operaţiunii. Vorbind numai în şoaptă şi cufundat în boscheţi, Rambo al nostru le-a interzis subordonaţilor săi de ocazie să fumeze, pe motiv că jarul de la ţigară le va divulga poziţia. Marea pândă a fost până la urmă inutilă, căci hoţii nu au mai apărut, fiind astfel salvaţi aracii mamei senatoriale. Astfel, Valerică a rămas cu adrenalina şi cu pălinca, iar ceilalţi doi membri ai comandoului cu o amintire cât se poate de comică.
Însă dorinţa lui Valerică de a le demonstra hoţilor din Dăbâca faptul că este un justiţiar mai tare ca şi Rambo a mai provocat o acţiune. Mama sa l-a sunat din nou şi s-a plâns că a fost victima unei alte infracţiuni care putea pune în pericol funcţionarea statului român. Un hoţ a avut curajul să fure un pătrar de clisă de la femeia care i-a dat viaţă celui care avea să devină alesul Neamului Românesc. Supărat că autorităţile din celebra Dăbâca nu au reuşit să prindă hoţul, Valerică a decis să le dea o lecţie, arătându-le cum se face o anchetă de poliţie. La cererea sa, poliţiştii de frontieră din Carei au fost obligaţi să trimită un câine de urmă în Dăbâca pentru a lua urma hoţului. Câinele şi însoţitorul său au fost hurducaţi degeaba până la Dăbâca, nereuşind să dea de urma hoţului, întrucât plouase. Ştiindu-l corect până în măduva oaselor, suntem convinşi să Valerică a plătit din buzunarul său deplasarea câinelui, respectiv a frontieristului careian şi ne poate arăta oricând chitanţa.
Analizând aceste fapte, la fel de comice ca şi personajul care le-a creat, am ajuns la o concluzie pe care trebuie să i-o împărtăşim şi acestui ales al neamului din pură întâmplare. După părerea noastră, aracii şi clisa au fost furate de extratereştri. Însă când au revenit acum doi ani la locul “crimei”, au avut ghinionul să-l găsească pe Valerică în casa natală. Speriaţi, s-au retras după deal, scoţând un zgomot asemănător unui elicopter. Nu excludem să fi fost nişte transformers care au copiat forma unui elicopter pentru a nu fi reperaţi de vajnicul senator. Spre norocul lor, extratereştrii au reuşit să scape. Bănuim că şi acum tremură când se gândesc la ce interpelare pe sute chiar mii de pagini îi păştea în Parlamentul Intergalactic.

P.S. Le împărtăşim extratereştrilor un mare secret. În zilele următoare pot să meargă liniştiţi în Dăbâca, întrucât Valerică insistă să împartă dreptatea pe pâine în Sătmar, lăsând fără pază şi protecţie clisa şi aracii de pe plaiurile natale.

6 Responses to Pamfletu’ lui Sasu: Rambo de Dăbâca

  1. Foarte tare,oameni buni, de continuati asa, ma abonez la Gazeta voastra!

    Ion Satmareanu
    20/05/2013 at 03:37
    Reply

  2. Pana acum erau articolele lui Marian, ziceti voi defaimatoare la adresa unora. Iar acum s-a schimbat placa: sunteti voi aceia care scrieti cuvinte grele. Cu ce s-a schimbat GNV?

    gigi
    20/05/2013 at 11:58
    Reply

  3. VOI VRETI SA VINDETI ZIARUL PE PIELEA LUI RAMBO???????

    FIECARE ZIAR E PLIN DE RAMBO.
    cHIAR ASA IL DE TARE IL DUSMANITI????????

    IVAN
    20/05/2013 at 12:21
    Reply

  4. ma scriitorule dupa dictare cu o luna in urma omu asta va dadea mancare acuma ca ai schimbat stapanu musti mana care te-a hranit? rusine sa-ti fie,o sa ramai toata viata un scriitor dupa dictare pana la a fi ziarist este cale lunga

    noivsvoi
    20/05/2013 at 21:03
    Reply

  5. Draga ~SASULE~sa stii ca, in primu si primu rand, esti un pamfletar cum n-am mai vazut in ultimii 10 ani!Super! Bravo, mai baiatule, acum trebuie sa stralucesti, nu la 1004,19 ani! OK?!

    Ion Satmareanu
    20/05/2013 at 22:45
    Reply

  6. sasu un beriv notoriuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu… finu lui kovacs

    ghu
    21/05/2013 at 00:26
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *