Patru sătmăreni la cursul FIA de la Alba Iulia

Filed under: Sport |

FIA-training3

La sfârșitul săptămânii trecute, la ACR Alba Iulia a avut loc în premieră naţională un training FIA INSTITUTE-OFFICIAL SAFETY TRAINIG PROGRAME-cu cei mai titraţi arbitri de automobilism din România, training susţinut de o comisie formata din înalţi reprezentanţi – OFICIALI FIA (Federatia Internaţională de Automobilism), JODI ZYLSTRA şi MICHAEL SMITH, marcanţi oficiali FIA din Australia. La această întâlnire a participat crema arbitrajului automobilistic românesc, din care au fost nominalizaţi şi au luat parte şi 4 arbitri de automobilism din Satu Mare, aceasta ca o nouă recunoaştere a profesionalismului, corectitudinii şi muncii depuse de aceşti minunaţi oameni de sport pe plan regional, naţional şi internaţional. S-au prezentat şi dezbătut problemele ivite în ultima perioadă în automobilismul sportiv mondial, noi prevederi regulamentare de organizare şi desfăşurare a competiţiilor sportive automobilistice, inclusiv de ordin tehnic, s-a făcut o evaluare a arbitrajului în domeniu la nivelul ţării noastre şi a sportului automobilistic şi de karting românesc, din care a reieşit în mod clar şi indubitabil faptul că oficialii din colegiile ACR-CNAK sunt cei mai titraţi şi profesionişti oficiali din România, singurii capabili de a face faţă cu succes concursurilor naţionale şi internationale. De asemenea, un numar de 12 dintre cei mai profesionişti şi experimentaţi oficiali români ACR-CNAK au promovat cu succes şi un curs de traineri, formatori de arbitri, fiind la această oră singurii abilitaţi şi acreditaţi pentru formarea şi perfecţionarea de arbitri în România, printre ei aflându-se şi directorul ACR Satu Mare, Seletye David şi Nastor Ioan membru în structurile ACR. La această întâlnire a fost evidenţiat faptul că mişcarea sportivă automobilistică şi de karting organizată de C.A.K.(comisia de automobilism şi karting) din cadrul A.C.R. Satu Mare este una din cele mai puternică şi de tradiţie din ţară, făcând cunoscută aceasta la cele mai înalte nivele ale sportului automobilistic, FIA, promovând astfel imaginea municipiului Satu Mare şi a judeţului Satu Mare la cele mai înalte foruri în domeniu. Briefingul a fost organizat la cel mai înalt nivel, în mod deosebit de profesionist, de ASN – Autoritatea Sportivă Naţională din România în domeniul sportului automobilistic şi de karting deţinută de ACR-Automobil Clubul Român, CNAK-Comisia Naţională de Automobilism, şi Karting sub înaltul patronaj al d-lui Dipl. Ing. Preşedinte ACR CONSTANTIN NICULESCU membru în structurile centrale de conducere FIA.
Felicitări tuturor arbitrilor prezenţi pentru prestanţa şi profesionalismul lor, pentru faptul că au promovat cu succes testele deosebit de dificile susţinute la sfârşitul trainingului, inclusiv delegaţiei sătmărene condusă de Seletye David( AI, arbitru international), Nastor Ioan (AI), Nastor Cecilia (AI), Muresan Claudiu (AI).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *