Patru şoferi prinşi băuţi sau fără permis

Filed under: Locale |

Poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat, luni, acţiuni preventive privind depistarea şoferilor care conduc autovehicule pe drumurile publice, deşi au consumat băuturi alcoolice. În urma controalelor efectuate în trafic, au fost surprinşi în flagrant, conducând sub influenţa alcoolului, opt şoferi. Trei dintre aceştia s-au ales cu dosare penale, iar ceilalţi cinci au rămas fără permise de conducere pentru 90 de zile. Astfel, pe strada Victoriei din Negreşti Oaş, echipajele rutiere au oprit pentru control autoturismul condus de Gheorghe H., în vârstă de 56 de ani, constatând, în urma testării cu etilotestul, că acesta avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot în Negreşti Oaş au fost depistaţi alţi doi conducători auto, Grigore B., în vârstă de 60 de ani, şi Dumitru F., în vârstă de 30 de ani, în cazul cărora etilotestul a relevat concentraţii de 0,41 şi 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei şoferi au fost conduşi ulterior la spital pentru a li se recolta şi probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool din sânge. Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având alcoolemia peste limita legală. În cadrul aceloraşi acţiuni de control şi supraveghere a traficului, poliţiştii au mai constatat şi comiterea unei alte infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, şi anume conducere cu permis suspendat. Poliţiştii formaţiunii rutiere din Tăşnad au oprit pentru control, pe strada Lăcrămioarelor din localitate, autoturismul condus de Gheorghe L., în vârstă de 47 de ani, din Cig, stabilind în urma verificărilor că şoferul avea permisul de conducere reţinut. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *