Reîntâlnire cu şcoala după o jumătate de veac

Filed under: Locale |

intalnire-negresti-jumatate

Moment emoţionant pentru a doua generaţie de absolvenţi, promoţia 1963, a Liceului Teoretic Negreşti Oaş, care au vizitat ieri şcoala în cadrul căreia s-au format ca oameni, care în acea vreme se numea Şcoala Medie Negreşti Oaş. Din cei 30 de absolvenţi din urmă cu 50 de ani, la apel au răspuns 19, restul fiind trecuţi la cele veşnice sau grav bolnavi. Demn de remarcat este şi faptul că la întâlnirea de după o jumătate de veac a absolvenţilor anului 1963 a fost prezent şi dirigintele clasei, Corneliu Danciu, precum şi alţi trei profesori din acea perioadă, şi anume Lucia Angheluţă, Rodica Butuza şi Ioan Bojuc.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi de primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, directorul şcolii, Adrian Bud, alături de cadre didactice şi actuali absolvenţi, care au format un tunel de flori la intrarea în sala de sport, unde s-a desfăşurat o scurtă ceremonie. Directorul Adrian Bud le-a urat bun venit vechilor absolvenţi şi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria celor care azi nu mai sunt în viaţă. Apoi, oaspeţii au primit câte o diplomă “In Honoris” din partea conducerii şcolii, înmânată de directorul Adrian Bud, precum şi o plachetă din partea Primăriei Negreşti Oaş, înmânată de primarul Aurelia Fedorca. Absolvenţii din urmă cu o jumătate de veac au mulţumit şi au făcut un tur al noii şcoli.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *