Sătmarul dansează…

Filed under: Sport |

royal-poza

Peste 800 de dansatori vor invada la sfîrșitul acestei săptămâni municipiul Satu Mare. Aceștia sînt așteptați la cea de a treia ediție a Cupei Sătmarului la dans sportiv, competiție organizată de Școala de Arte și de Royal Dance Club. Directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, consilierul local Masculic Csaba – tatăl unui talentat dansator, profesorul Ovidiu Ignat şi Ciprian Fabian, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare au susţinut ieri o conferinţă de presă pe această temă.

Mircea Deac a declarat că din cauza restricţiilor bugetare concursul a rămas unul naţional, la un moment dat existând intenţia de a fi organizată o competiţie internaţională. Bugetul estimate este de 60.000 de lei, din care 25% reprezintă contribuţia Şcolii de Arte Satu Mare iar restul provine din sponsorizări, în special de la părinţii concurenţilor.
Antrenorul Ovidiu Ignat se așteaptă ca și ediția din acest an să fie una foarte puternică. Vor participa sportivi cu vârstele cuprinse între 4 şi 35 de ani, pe mai multe categorii, fiind secţiuni atât pentru cei nelegitimați, cât şi pentru profesionişti.
”Este un eveniment foarte așteptat și sperăm să păstrăm aceleași standarde ridicate de organizare ca și la primele două ediții cînd Cupa Satmarului a primit peste 4 stele din 5 din partea oficialilor federației. Sperăm ca și perechile noastre să fie la înălțime și să confirme forma buna arătată în acest an. Așteptăm la sală cît mai mulți sătmăreni, cu siguranță se vor simți minunat alături de cei mai buni dansatori din țară”, a spus antrenorul Ovidiu Ignat.
Acesta speră ca anul viitor să poată aduce la Satu Mare și Campionatul Național de clase, doar că acolo costurile sînt ceva mai mari.
De asemenea la eveniment sunt așteptați 27 de arbitri din țară precum și conducerea Federației Române de Dans sportiv.
Sâmbătă de la ora 8:00 vor începe înscrierile, iar la ora 18:00 va avea loc deschiderea oficială a calificărilor în finală. Duminică, 19 mai, de la ora 15:00 se vor desfășura finalele și premierea câștigătorilor.

Florin Mureșan

One Response to Sătmarul dansează…

  1. Florin Muresan? Da mai traiesti? Sunt in vacanta baschetbalistele si acum ai timp de scris? Vreau sa te intreb, ai jucat baschet in tinerete?

    gigi
    17/05/2013 at 11:54
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *