Senatorul Marian a fost exclus din PSD Satu Mare

Filed under: Anchete&Reportaje,Top News |

excludere-vm

Rezoluția de excludere adoptată ieri va fi transmisă conducerii centrale a Partidului Social Democrat.

În cadrul ședinței de ieri a activului Organizației Județene a PSD, formată din primarii și viceprimarii social- democrați, consilierii locali din orașe și municipii, consilierii județeni, directorii de deconcentrate și membrii Biroului interimar de conducere al Organizației Județene, a fost adoptată o rezoluție privind excluderea senatorului Marian Valer din cadrul PSD Satu Mare. Această rezoluție va fi trimisă conducerii centrale a PSD pentru a lua decizia finală de excludere din partid a senatorului Valer Marian. Propunerea de excludere a fost votată în unanimitate. Vă prezentăm în facsimil tabelele cuprinzând semnăturile celor 87 de participanți la ședință.

Interogatoriul numitului Marian Valer

În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, redacția cotidianului Gazeta de Nord- Vest îi adresează în mod cât se poate de public 20 de întrebări senatorului Marian Valer. Răspunsurile la aceste întrebări îi vor lămuri definitiv pe sătmăreni cine a ajuns să-i reprezinte în Parlamentul României.
1. V-ați falsificat declarația de avere în perioada în care ați ocupat funcția de șef de cabinet al președintelui Consiliului Județean Satu Mare?
2. În ce mod ați dobândit apartamentul situat pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Satu Mare? De unde ați avut banii necesari?
3. Ce alte bunuri ați mai agonisit în cei aproape 30 de ani de activitate în care ați ocupat funcții înalte și bine retribuite?
4. Câte zile ați fost prezent la dezbaterile Senatului în decursul acestui an?
5. Care au fost motivele pentru care ați lipsit de la Senat, participând în schimb la evenimentele publice din județul Satu Mare?
6. Care este relația dumneavoastră cu ceilalți membri ai Senatului României? Dar cu membrii Guvernului Ponta? În ce relații sunteți cu conducerea centrală a PSD?
7. Ce proiecte din județul Satu Mare au primit finanțare ca urmare a lobby-ului exercitat de dumneavoastră la București? Enumerați proiectele și sumele alocate.
8. Câte din inițiativele legislative proprii au fost adoptate în Parlament, dacă aveți așa ceva?
9. Câte dintre problemele celor 3.000 de sătmăreni pe care susțineți că i-ați primit în audiență le-ați și rezolvat efectiv, fără să-i pasați redactorilor GNV?
10. Problemele de sănătate ivite la creier vă permit să vă exercitați activitatea de senator? Ați consultat vreun specialist în acest sens în 2013?
11. Ați solicitat diverse sume de bani în interes personal unor oameni de afaceri sau directori de instituții deconcentrate din județul Satu Mare? Enumerați sumele de bani primate în fiecare caz în parte.
12. Din ce fonduri ați finanțat apariția ziarului clonă apărut ilegal sub sigla Gazetei de Nord-Vest în data de 10 mai? Cine a plătit tiparul? Cine a distribuit ziarul?
13. V-ați implicat în politica editorială a cotidianului Gazeta de Nord- Vest, terorizând redactorii publicației, deși nu aveați nicio calitate oficială în cadrul acesteia?
14. Le impuneați redactorilor ce și cum să scrie? Obișnuiați să dictați telefonic conținutul rubricii Gura Târgului?
15. În ce relații sunteți cu foștii dumneavoastră colaboratori? Pe câți dintre ei i-ați atacat în presă sau i-ați agresat fizic?
16. Este adevărat că obișnuiați să nu vă achitați consumația în localurile publice, cerându-le angajaților și colaboratorilor dumneavoastră să facă acest lucru?
17. Cât de des consumați băuturi alcoolice, în timpul zilei, dar mai ales în timpul nopții? Cum vă afectează acest lucru luciditatea și capacitatea de muncă?
18. Cât s-a cheltuit din banii Gazetei de Nord- Vest pentru excursii în străinătate, abonamente telefonice, diverse deplasări în țară, respectiv alte asemenea bunuri și servicii de care ați beneficiat dumneavoastră și aparținătorii dumneavoastră?
19. Aveți deseori impresia sau chiar convingerea că sunteți urmărit de serviciile secrete prin toate mij-loacele, inclusiv din elicopter?
20. Credeți că OZN-urile există?

tabel1tabel2tabel3

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *