Şvabii sătmăreni s-au distrat în week-end

Filed under: Locale |

zilele-culturale-germane---fanfara-3

Forumul Democrat German (FDG) Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Judeţean, Primăria Satu Mare, Ifa Stuttgart şi Liceul Teoretic German “Johann Ettinger”, a organizat, în acest sfârşit de săptămână, cea de a XII-a ediţie a Zilelor Culturale Germane Satu Mare. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a acestor zile a avut ca motto “Satu Mare trăieşte – manifestarea unei culturi“. În cadrul acestor manifestări au fost organizate o serie de evenimente cultural-artistice şi religioase la care au participat oaspeţi din ţară şi străinătate, precum şi autorităţi judeţene şi locale.

Deschiderea festivă a acestor manifestări a avut loc vineri la Filarmonica “Dinu Lipatti”. La eveniment au fost prezenţi viceconsulul Germaniei de la Timişoara, Siegfried Gailhausen, deputatul UDMR Erdei D. Istvan, reprezentantul Ministerului Culturii, Carol Koning, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, precum şi oaspeţi din ţară şi din Germania. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut preşedintelui FDG regional pentru Transilvania de Nord şi FDG Satu Mare, Johann Forstenheizler, după care au luat cuvântul şi ceilalţi oaspeţi.

În continuare, redactorul şef al emisiunii în limba germană a TVR, Christel Ungar Ţopescu, a recitat mai multe poezii din recentul său volum intitulat “Atât de albastru”, iar seara s-a încheiat cu un concurs de coruri organizat de Liceul Teoretic German. Tot cu această ocazie, a fost organizată o expoziţie de fotografii având ca temă “Şvabii sătmăreni”.
Manifestările au continuat sâmbătă cu serbarea copiilor, care s-a desfăşurat la Casa Şvabilor, iar seara, la Filarmonica “Dinu Lipatti”, a avut loc un program foarte bogat având ca protagoniste organizaţiile culturale germane din judeţ. Tot atunci a fost prezentată şi o piesă de teatru pusă în scenă de elevii Liceului German şi regizată de un fost elev al acestei şcoli, Dan Florescu.

A treia zi a acestor manifestări, duminica, a fost deschisă cu un recital susţinut de instrumentişti ai fanfarelor din Foieni, Ciumeşti şi Urziceni în curtea bisericii Calvaria, după care a urmat o slujbă religioasă în limba germană oficiată de preotul Tiberiu Schupler şi părintele Buchmuller (Germania). După slujba religioasă, 16 copii au primit prima lor împărtăşanie. Programul a continuat la Casa Şvabilor unde a fost organizată manifestarea Cafeaua de duminică, reuniune în cadrul căreia publicul a fost delectat de către formaţiile de dans popular german din Satu Mare.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *