Absolvenţii de liceu în febra examenelor de Bacalaureat

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Absolvenţii de liceu au început, ieri, cea de-a doua probă a examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor digitale. În cadrul acestei probe, care cuprinde două părţi, una practică şi alta teoretică, elevii trebuie să demonstreze că ştiu să folosească un calculator. Candidaţii vor primi două fişe, A şi B. Pentru rezolvarea subiectelor primei fişe vor avea la dispoziţie maxim 15 minute, iar pentru fişa B, 75 de minute. Elevii vor avea acces la Internet în primele 30 de minute de la primirea subiectelor, timp în care vor rezolva cerinţele specifice. La final, aceştia nu vor primi note, ci un punctaj care va arăta care este nivelul de competenţă. Punctajul maxim cumulat pentru fişele A şi B este de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu. În funcţie de punctajul obţinut de fiecare elev, se va stabili nivelul de competenţă digitală a candidatului, astfel cel care va obţine între 0 şi 25 de puncte, certificatul va fi de utilizator începător, între 26 şi 50 de puncte, utilizator de nivel mediu; între 51-74 de puncte: utilizator avansat, iar între 75-100 de puncte: utilizator experimentat. Absolvenţii de liceu îşi pot echivala acest examen dacă obţin certificate de competenţe digitale recunoscute de Ministerul Educaţiei, de tip ECDL.
Modelele de subiecte pe care elevii le pot primi la proba de competenţe lingvistice la examenul de bacalaureat au fost publicate de Ministerul Educaţiei.
Un subiect conţine un număr care variază între 15-20 de itemi din mai multe domenii, precum baze de date, prezentări, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, concepte de bază privind sistemul de calcul, utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, procesoare de texte, mijloace moderne de comunicare şi reţeaua Internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *