Agricultura ecologică, o şansă pentru sătmăreni

Filed under: Locale |

eco

Agricultura ecologică pare să devină, încet dar sigur, o alternativă pentru agricultorii sătmăreni datorită siguranţei financiare pe care o oferă. Specialiştii Direcţiei Agricole Satu Mare susţin că produsele ecologice sunt foarte bune pentru organismul uman, dar presupun şi nişte tehnologii mai costisitoare, cu producţii mai mici, dar şi preţuri pe măsură. Ca şi o consecinţă logică, numărul persoanelor care aleg agricultura ecologică este în creştere în ultimii ani.

Conform evidenţelor Direcţiei Agricole Satu Mare, ritmul de creştere anuală în agricultura ecologică în România este de 23%. La nivelul judeţului Satu Mare s-a înregistrat un salt semnificativ, de la doar 37 de agricultori în 2011 la nu mai puţin de 870 de persoane în cursul anului trecut. Motivul este simplu: posibilitatea exploatării acestui potenţial pe care îl are judeţul Satu Mare. Din cei 870 de operatori înregistraţi în agricultura ecologică, 670 au depus dosare la APIA pentru subvenţia acordată pe perioada conversiei spre agricultura ecologică. Suma acordată pe perioada de conversie este de până la 1.500 euro pe exploataţie între 0,3 – 5 ha. Întrucât numărul practicanţilor în agricultura ecologică în 2012 a fost mult mai mare, suma s-a împărţit la numărul total de înscrişi în agricultura ecologică, revenind 215 euro pentru un producător. Totodată, între 5,1 şi 20 ha, plafonul maxim este de 2.237 euro/exploataţie. La cei care deţin suprafeţe cuprinse între 51-100 ha plafonul maxim este de 3.400 euro/exploataţie. Suprafaţa totală înregistrată în 2012 în conversie ecologică a fost de 4.102,4 ha.

Primele produse certificate ecologic din judeţul Satu Mare au fost obţinute în anul 2011 de un operator care în prezent deţine o suprafaţă de peste 1.000 ha şi livrează produsele în Austria, unde se face sortarea, condiţionarea, ambalarea şi valorificarea. Printre produsele valorificate se numără hrişca, coriandru, trifoi roşu, mei, creson, secară, soia, fenicul şi lucerna. De asemenea, în anul 2012 au fost certificate ecologic primele mere în judeţul Satu Mare, din care s-a produs şi suc ecologic. Identificarea segmentelor de piaţă este una din cele mai importante preocupări ale producătorilor. Se caută oportunităţi de valorificare fie pe piaţa internă, fie pe piaţa intracomunitară a merelor certificate ecologic şi a altor produse ce se obţin în mod ecologic. Majoritatea produselor ecologice obţinute în ţară sunt valorificate pe piaţa intracomunitară şi există interes din ce în ce mai mare pentru produsele ecologice.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *