Alba-neagra cu Samfest Rock şi Samfest Jazz

Filed under: Locale |

samfest-jazz

Supăraţi la culme, conducerea Centrului Cultural G.M. Zamfirescu a decretat, prin intermediul unui comunicat de presă, că festivalurile Samfest Jazz şi Samfest Rock au fost, nici mai mult nici mai puţin, decât anulate. Poziţia instituţiei conduse de Gheorghe Molnar a lovit ca un fulger în Primăria Satu Mare, viceprimarul Marcela Papici neputându-şi ascunde indignarea faţă de decizia unilaterală a conducerii Centrului Cultural G.M. Zamfirescu, cu atât mai mult cu cât centrul se află în subordinea administraţiei locale, gestionând într-o proporţie covârşitoare fonduri publice. Spre liniştea iubitorilor de muzică jazz şi rock, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, a dat asigurări că, începând de săptămâna viitoare, vor avea loc schimbări majore. Cel mai probabil se va reveni asupra deciziei de anulare a celor două evenimente.

După ce consilierii UDMR s-au opus alocării unei sume de 140.000 de lei pentru organizarea festivalurilor Samfest Jazz şi Samfest Rock, conducerea Centrului Cultural G.M. Zamfirescu a reacţionat unilateral, declarând că festivalurile Samfest Jazz şi Samfest Rock au fost anulate. Şi toate acestea fără să se consulte cu viceprimarul Marcela Papici, care are în portofoliul său şi cultura sătmăreană. ”Festivalurile Samfest Jazz şi Samfest Rock au avut loc în fiecare vară începând cu anul 2005, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” fiind principalul organizator al acestor evenimente. Vă informăm că în urma şedinţei Consiliului Local Satu Mare, Festivalurile Samfest Jazz şi Samfest Rock au fost anulate în urma deciziei consilierilor locali de a nu acorda finanţarea solicitată. Pe această cale vă mulţumim tuturor pentru interesul cu care aţi urmărit Samfest Jazz şi Samfest Rock în aceşti opt ani, pentru ajutorul dumneavoastră, pentru prezenţa, susţinerea şi încrederea pe care ne-aţi acordat-o”, se arată în comunicatul de presă remis de Centrul Cultural G.M.Zamfirescu.

Unul dintre consilierii UDMR care s-a opus finanţării celor două evenimente a fost Gergely Butka. Acesta a precizat că nu este de acord cu finanţarea masivă a unor evenimente de nişă, care adună, în opinia consilierului Butka “200 de oameni”. Conform acestuia, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu ar trebui să organizeze evenimente care să adune mai mulţi oameni şi care să promoveze mai bine imaginea municipiului Satu Mare la nivel naţional. De asemenea, i se reproşează conducerii Centrului şi inerţia în ceea ce priveşte atragerea de sponsorizări, fiind acuzat faptul că Centrul G.M. Zamfirescu se axează doar pe fondurile publice.

Contactată telefonic pentru a comenta decizia conducerii Centrului Cultural G.M. Zamfirescu, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, a rămas stupefiată. “Primăria a prevăzut finanţarea celor două evenimente, respectiv Samfest Rock şi Samfest Jazz, cu 140.000 de lei. Nu este niciun secret că UDMR a cerut în comisia de buget să nu se aloce aceste fonduri. Mă miră comunicatul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu. Directorul Centrului, Gheorghe Molnar, îşi asumă ceea ce declară. Pe mine, care am în subordine Centrul G.M. Zamfirescu, nu m-a consultat nimeni. Poate au vorbit cu alte persoane din conducerea Primăriei Satu Mare. Eu, viceprimarul Marcela Papici, sunt şocată. Am să dau câteva telefoane, iar de luni, fiţi siguri, lucrurile se vor schimba. Samfest Rock şi Samfest Jazz trebuie să aibă loc şi în acest an”, a declarat viceprimarul Marcela Papici.

Ciprian Bâtea

 

3 Responses to Alba-neagra cu Samfest Rock şi Samfest Jazz

  1. Auzi Ciprian… Doar Gergely Butka si UDMR-ul s-a opus, sau si ceilalti, din alte partide? In presa romana Butka, sau UDMR-ul apare ca un boogeyman si toti uitati de faptul ca el era doar unul dintre membrii comisiei care a decis, sa renunta la sponsorizarea festivalului pana ce cei de la C.C G.M. Zamfirescu nu aduc un plan prin care sa reiese pentru ce cer banii. Asta nu apare nici in articolul, doar ca Butka a decis sa nu fie sprijinit acest festival. Nu mi se pare corect articolul acesta din nici un punct de vedere. E o manipulare simpla, un articol subiectiv, prin care un consilier local de etnie maghiara (ceea ce pentru unii din start inseamna ceva rau) este diavolul, dar vine doamna vice si rezolva totul, sa fie bine. N-am eu nimic nici cu dansul, nici cu dansa nici nu sunt inpotriva festivalului, insa cred ca ar trebui organizat mai bine, chiar n-ar strica daca nu numai satmareni ar fi la acest eveniment pentru care se cere o suma mare din bani publici. E frumos, ca trupele si publicul satmarean e fericit, dar cum a spus si consilierul, atata nu-i destul si trebuie organizat mai bine si pus pe masa un plan concret nu numai un fisier de excell cu trei cifre pe care cere-l cer organizatorii. Iar despre articol… ar fi frumos daca in astfel de cazuri l-ai intreba eventual pe ambele parti, nu numai pe cei de la care primesti salariul (asta spun fara rautate), ca asa este corect, iar tu esti un jurnalist care trebuie sa arata o pilda cititorilor si nu tu ar trebui sa te degradezi la nivelul lui bade ioane de la tara, care in viata lui n-a invatat nimic despre jurnalistica. Presupun, ca ai terminat vre-o facultate… Numai bine!

    Huni
    29/06/2013 at 13:05
    Reply

    • Scuze,ai dreptate.Dar daca se vrea un festival care sa adune mai mult de "200" de oameni,credema ca nu ajung 14.000Ron. Pentru un festival de proportii,credema ca trebuie mult mai mult. Cam cat cheltuie Wacken-ul pe festival? V-ati intrebat oare? Sau alte festivale din tara? Cred ca nimeni nu si-a pus intrebarea. Daca vrem trupe trebuie bani. Venind trupe vin si oameni nu numai din tara ci si din alte tari. Ia sa vedem daca s-ar chema Ramstein,Amon Amarth,Iron Maiden,Metallica, si alte trupe de acest calibru oare cata lume ar veni? Ei bine….multa lume,nu "200" de oameni ci poate "20.000" de oameni.Dar la asta nu se gandeste nimeni.

      NO name
      02/07/2013 at 12:32
      Reply

  2. Stimaţi redactori, articolul nu contine informaţii precise, motiv pentru care în cursul zilei de mâine vă voi trimite o dezmintire în această temă, cu cererea să publicaţi în ziar. Pe de altă parte, având numărul meu de telefon, adresa mea de mail, consider că ar fi fost corect să mă contactaţi telefonic, fiind amintit şi citat în articol. Cu stima, Gergely Butka – consilier local

    Gergo Butka
    29/06/2013 at 21:29
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *